Aici e oaza ta de liniste si sanatate!


Enzimele sunt substanţe esenţiale pentru toate organismele vii, absenţa lor fiind incompatibilă cu viaţa (mai multe despre enzime).
Dintre numeroasele enzime din natură, substanţe care îndeplinesc rolul de biocatalizatori, prezentăm mai jos, în ordine alfabetică, pe reprezentanţii cei mai importanţi.

Amilaza

Amilaza este o enzimă alcalină care catalizează reacţia de transformare a amidonului în dextrine şi mai departe, în maltoză. Acest ferment este foarte puternic, fiind activ şi chiar într-o diluţie de 1 /1.000.000. În formă pură, poate digera de 4.000.000 de ori greutatea sa în amidon.
Amilaza intervine în digestia glucidelor, încă din cavitatea bucală. Există mai multe enzime de acest fel:
– amilaza salivară (ptialina),
– amilaza secretată de pancreas,
– amilaza produsă de mucoasele intestinului subţire.
În plante, amilaze se acumulează mai ales în seminţe şi în fructele uscate, dar până la germinarea lor, ele sunt inactive. Enzima se mai găseşte, în mod obligatoriu, în mierea naturală.

Catalazele şi peroxidazele

Enzimele numite catalaze şi peroxidaze, derivă din hemine, care sunt structuri organice formate în jurul fierului.
Catalazele sunt fermenţi care se găsesc aproape în toate celulele, concentrându-se în cantităţi mai mari în ficat şi în eritrocite. Rolul catalazelor este acela de a descompune apa oxigenată, cu scopul de a feri celula vie de acţiunea vătămătoare acestora (vezi radicalii liberi). Prin această acţiune, catalazele intră în rândul substanţelor antioxidante. Fermenţii de acest tip, mai pot acţiona similar peroxidazelor.
Peroxidazele sunt substanţe cu structura asemănătoare catalazelor, fiind mai puţin răspândite în regnul animal, dar existente în cantităţi mari în lumea vegetală, mai ales în frunzele plantelor. Aceste enzime, catalizează reacţiile de oxidare realizate pe baza apei oxigenate (peroxid de hidrogen) sau al altor peroxizi, ca de exemplu cei rezultaţi din râncezirea oxidativă a uleiurilor şi grăsimilor, având în rol important în „arderea” unor deşeuri celulare.
Peroxidazele din plante, sunt substanţe deosebit de labile, distrugându-se cu uşurinţă la încălzire, la lumină şi chiar la centrifugare. De aceea, ele nu ajung în sucul pregătit cu ajutorul storcătoarelor clasice. Peroxidazele vegetale, îşi exercită efectul antioxidant în corpul uman, numai dacă provin din surse proaspete (verdeţuri, fructe, cereale încolţite), consumate ca atare.
Organismul uman, sintetizează, însă în cantităţi destul de mici, o substanţă antioxidantă asemănătoare peroxidazelor vegetale, numită glutation peroxidaza.

Invertaza

Fermentul numit invertază, apare la drojdii, la unele plante (usturoi, pere, frunze de viţă de vie), la anumite insecte (albine), la animale şi la om. Această enzimă este utilizată şi în industria alimentară, ca aditiv, sub simbolul E 1103.
Invertaza, este o enzimă care catalizează reacţia de hidroliză a zaharozei, scindând molecula ozidei în componentele ei; glucoza şi fructoza. În corpul omului, invertază se produce la nivelul intestinului subţire. Reacţia de invertirea a zaharozei, proces fără de care nu poate avea loc absorbţia zahărului prin monoglucidele componente, se face cu consum de calciu, acesta fiind motivul pentru care zahărul rafinat este decalcifiant. Omul îşi poate procura invertază şi din exterior, mai ales din mierea naturală.
Secreţia şi activarea invertazei, este stimulată de amilază, de calciu şi de fructoză şi este inhibată de către glucoză.
Insuficienţa invertazei secretate de intestinul uman, conduce la un grad mai mic sau mai mare de intoleranţă la zaharoză, dar şi la surmenaj sau astenie. De cele mai multe ori, invertaza intestinală este „epuizată” din cauza consumului mare de produse care conţin zahăr rafinat. Deficitul de invertază se poate asocia cu o insuficienţă a amilazei. În funcţie de gradul insuficienţei, simptomele merg de la o digestie greoaie până la diaree acidă, rebelă cu scaune pufoase (vezi şi zahărul invertit).

Lipazele

Lipazele sunt enzime din grupa esterazelor, care intervin în catabolismul (degradarea) lipidelor. Ele sunt prezente mai ales în sucul pancreatic, dar se produc şi în alte ţesuturi (intestin, plămâni, sânge, ţesut adipos, rinichi). Lipazele hidrolizează de preferinţă trigliceridele, trecându-le succesiv în stadiul de digliceride, monogliceride şi acizi graşi + glicerină.
Sub influenţa lipazelor, are loc atât degradarea grăsimilor din alimente cât şi al celora din ţesuturile adipoase (vezi metabolismul lipidelor). Activitatea şi secreţia acestor enzime, este favorizată de prezenţa calciului, a sărurilor biliare şi a albuminelor, a vitaminei C şi a unor acizi organici (malic, citric, formic). Acţiune lipazelor, este frânată de alcool, glucide cu absorbţie rapidă, metale grele, săruri halogene (cloruri, bromuri). Dintre hormoni, adrenalina, hormonii tiroidieni şi leptina, stimulează lipazele, iar cortizonul şi insulina prezintă efecte contrare.
Prezenţa lipazelor în alimente, determină râncezirea hidrolitică a grăsimilor acestora.
În organismul uman, scăderea cantităţii sau a activităţii lipazelor, conduce la creşterea lipidelor circulante (trigliceride, colesterol) sau la obezitate. Concentraţia sanguină a acestor fermenţi, creşte peste normal în tuberculoză şi în pancreatita acută.

Proteazele digestive şi proteaze sanguine (enzimele proteolitice)

• Proteazele digestive

Sub acţiunea catalitică a proteazelor, are loc scindarea moleculelor proteinelor.
Încă din stomac au loc prefaceri ale proteinelor din hrană, prin activitatea acidului clorhidric, dar şi a unor enzime, ca:
– renina („desface” cazeina din lapte şi derivate, eliberând totodată şi substanţele minerale „prinse” în structura sa),
– pepsina (descompune albuminele şi globulinele în substanţe cu structură mai simplă).
În duoden, prin secreţia pancreasului exocrin, se excretă enzime care participă la scindarea proteinelor, până în stadiul de aminoacizi. Dintre fermenţii proteolitici din sucul pancreatic, cei mai importanţi sunt:
– tripsina,
– chimotripsina,
– carboxipeptidaza.
Şi intestinul subţire secretă proteze, care desăvârşesc digestia proteinelor. Principalul ferment proteolitic secretat de mucoasa intestinală, este aminopeptidaza, substanţă care catalizează descompunerea oligopetidelor, cu eliberare de aminoacizi.
Activitatea de degradare enzimatică a proteinelor se desfăşoară şi la nivelul intestinului gros, însă nu sub influenţa fermenţilor secretaţi de mucoase, ci prin acţiunea sistemelor enzimatice ale bacteriilor proteolitice, microorganisme aparţinătoare microflorei colonului. Aceste bacterii, reuşesc să descompună substanţele aminate până la amoniac.
În lipsa sau insuficienţa enzimelor proteolitice, organismul se resimte, instalându-se disfuncţii, ca: alergia alimentară, carenţa proteică şi chiar malnutriţia.

• Proteazele sanguine

În sânge se află o seria de proteaze, cu rol important în coagulare (trombina, convertina, trombplastina, etc.), în anticoagulare (antitrombina III) sau în metabolism.
În cadrul hemostazei, pe parcursul procesului de fibrinoliză, intervine o enzimă proteolitică foarte importantă, numită plasmină. Plasmina este o enzimă care se formează dintr-o proenzimă numită plasminogen, atunci când este iniţiată fibrinoliza. Sub acţiunea biocatalitică a plasminei, are loc degradarea fibrinei fibrinogenului, precum şi al altor proteine plasmatice.
Asupra fibrinolizei, în sensul accelerării acesteia, acţionează şi anumite enzime de origine bacteriană prezente în sânge, aşa cum sunt streptokinazele şi stafilokinazele.

Transaminazele

Transaminazele sunt enzime care catalizează reacţiile de transaminare. Aceşti fermenţi cuprind în structura lor, drept coenzimă, vitamina B6, substanţă de care este dependentă activitatea enzimatică desfăşurată. Transaminazele se concentrează în interiorul celulelor.

În organismul omului există numeroase tipuri de transaminaze, fiecare acţionând după felul aminoacidului sau aminei implicate în transaminare. Din punct de vedere medical, două transaminaze sunt mai importante, deoarece pe baza lor se pot orienta diagnostice. Acestea sunt; alanin-aminotransferaza şi aspartat-aminotransferaza.

Alanin-aminotransferaza

Alanin-aminotransferaza, enzimă cunoscută sub denumirea de ALT (primele două litere provin de la simbolul aminoacidului alanină, iar ultima de la tipul enzimei, după acţiunea biochimică; transferază) are o localizare în interiorul celulelor rinichilor şi ficatului.
Nivelul ALT creşte în cazul distrugerii celulelor ficatului (hepatită, cancer, ciroză).

Aspartat-aminotransferaza

Aspartat-aminotransferaza este un ferment cu simbolul AST, localizarea sa fiind la nivelul ficatului, a muşchilor scheletici şi la nivelul eritrocitelor.
Nivelul AST creşte în bolile hepatice, însă nu atât de mult ca ALT.

Sursa http://www.bioterapi.ro/compusi_bio/index_compusi_bio_enzime_cateva_enzime_mai_importante.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: