Aici e oaza ta de liniste si sanatate!

Posts tagged ‘balonare’

Intoleranta la carbohidrati


Pofta de dulciuri, paine si produse de patiserie

Consum excesiv de dulciuri rafinate

Balonare la doua ore dupa mese

Gaze in exces dupa ce consumati alimente crude sau bogate in fibre

Diaree , in special dupa ce consumati alimente care contin lactoza

Constipatie, in special dupa ce cosumati alimente care contin maltoza sau zaharoza

Predispozitie la zona zoster sau ulceratii

Nivel ridicat al grasimilor din sange(colesterolul total si trigliceridele)

Probleme respiratorii, in special astm

Ameteli

Colita sau boala Crohn

Candidoza (infectie cauzata de o ciperca)

Deficit de atentie sau   hiperactivitate

Tulburari emotionale, de exemplu dispozitie oscilanta, depresie, atacuri de anxietate, furie, sau   comportament violent ori agresiv

Probleme dermatologice de   felul acneei, eczemelor sau psoriazisului

https://rezo30.wordpress.com/testare-alergeni-fara-intepaturi-sau-zgarieturi/

Sursa Terapia  alergiilorl alimentare Dr Ellen Cutler

CÂTEVA ENZIME MAI IMPORTANTE


Enzimele sunt substanţe esenţiale pentru toate organismele vii, absenţa lor fiind incompatibilă cu viaţa (mai multe despre enzime).
Dintre numeroasele enzime din natură, substanţe care îndeplinesc rolul de biocatalizatori, prezentăm mai jos, în ordine alfabetică, pe reprezentanţii cei mai importanţi.

Amilaza

Amilaza este o enzimă alcalină care catalizează reacţia de transformare a amidonului în dextrine şi mai departe, în maltoză. Acest ferment este foarte puternic, fiind activ şi chiar într-o diluţie de 1 /1.000.000. În formă pură, poate digera de 4.000.000 de ori greutatea sa în amidon.
Amilaza intervine în digestia glucidelor, încă din cavitatea bucală. Există mai multe enzime de acest fel:
– amilaza salivară (ptialina),
– amilaza secretată de pancreas,
– amilaza produsă de mucoasele intestinului subţire.
În plante, amilaze se acumulează mai ales în seminţe şi în fructele uscate, dar până la germinarea lor, ele sunt inactive. Enzima se mai găseşte, în mod obligatoriu, în mierea naturală.

Catalazele şi peroxidazele

Enzimele numite catalaze şi peroxidaze, derivă din hemine, care sunt structuri organice formate în jurul fierului.
Catalazele sunt fermenţi care se găsesc aproape în toate celulele, concentrându-se în cantităţi mai mari în ficat şi în eritrocite. Rolul catalazelor este acela de a descompune apa oxigenată, cu scopul de a feri celula vie de acţiunea vătămătoare acestora (vezi radicalii liberi). Prin această acţiune, catalazele intră în rândul substanţelor antioxidante. Fermenţii de acest tip, mai pot acţiona similar peroxidazelor.
Peroxidazele sunt substanţe cu structura asemănătoare catalazelor, fiind mai puţin răspândite în regnul animal, dar existente în cantităţi mari în lumea vegetală, mai ales în frunzele plantelor. Aceste enzime, catalizează reacţiile de oxidare realizate pe baza apei oxigenate (peroxid de hidrogen) sau al altor peroxizi, ca de exemplu cei rezultaţi din râncezirea oxidativă a uleiurilor şi grăsimilor, având în rol important în „arderea” unor deşeuri celulare.
Peroxidazele din plante, sunt substanţe deosebit de labile, distrugându-se cu uşurinţă la încălzire, la lumină şi chiar la centrifugare. De aceea, ele nu ajung în sucul pregătit cu ajutorul storcătoarelor clasice. Peroxidazele vegetale, îşi exercită efectul antioxidant în corpul uman, numai dacă provin din surse proaspete (verdeţuri, fructe, cereale încolţite), consumate ca atare.
Organismul uman, sintetizează, însă în cantităţi destul de mici, o substanţă antioxidantă asemănătoare peroxidazelor vegetale, numită glutation peroxidaza.

Invertaza

Fermentul numit invertază, apare la drojdii, la unele plante (usturoi, pere, frunze de viţă de vie), la anumite insecte (albine), la animale şi la om. Această enzimă este utilizată şi în industria alimentară, ca aditiv, sub simbolul E 1103.
Invertaza, este o enzimă care catalizează reacţia de hidroliză a zaharozei, scindând molecula ozidei în componentele ei; glucoza şi fructoza. În corpul omului, invertază se produce la nivelul intestinului subţire. Reacţia de invertirea a zaharozei, proces fără de care nu poate avea loc absorbţia zahărului prin monoglucidele componente, se face cu consum de calciu, acesta fiind motivul pentru care zahărul rafinat este decalcifiant. Omul îşi poate procura invertază şi din exterior, mai ales din mierea naturală.
Secreţia şi activarea invertazei, este stimulată de amilază, de calciu şi de fructoză şi este inhibată de către glucoză.
Insuficienţa invertazei secretate de intestinul uman, conduce la un grad mai mic sau mai mare de intoleranţă la zaharoză, dar şi la surmenaj sau astenie. De cele mai multe ori, invertaza intestinală este „epuizată” din cauza consumului mare de produse care conţin zahăr rafinat. Deficitul de invertază se poate asocia cu o insuficienţă a amilazei. În funcţie de gradul insuficienţei, simptomele merg de la o digestie greoaie până la diaree acidă, rebelă cu scaune pufoase (vezi şi zahărul invertit).

Lipazele

Lipazele sunt enzime din grupa esterazelor, care intervin în catabolismul (degradarea) lipidelor. Ele sunt prezente mai ales în sucul pancreatic, dar se produc şi în alte ţesuturi (intestin, plămâni, sânge, ţesut adipos, rinichi). Lipazele hidrolizează de preferinţă trigliceridele, trecându-le succesiv în stadiul de digliceride, monogliceride şi acizi graşi + glicerină.
Sub influenţa lipazelor, are loc atât degradarea grăsimilor din alimente cât şi al celora din ţesuturile adipoase (vezi metabolismul lipidelor). Activitatea şi secreţia acestor enzime, este favorizată de prezenţa calciului, a sărurilor biliare şi a albuminelor, a vitaminei C şi a unor acizi organici (malic, citric, formic). Acţiune lipazelor, este frânată de alcool, glucide cu absorbţie rapidă, metale grele, săruri halogene (cloruri, bromuri). Dintre hormoni, adrenalina, hormonii tiroidieni şi leptina, stimulează lipazele, iar cortizonul şi insulina prezintă efecte contrare.
Prezenţa lipazelor în alimente, determină râncezirea hidrolitică a grăsimilor acestora.
În organismul uman, scăderea cantităţii sau a activităţii lipazelor, conduce la creşterea lipidelor circulante (trigliceride, colesterol) sau la obezitate. Concentraţia sanguină a acestor fermenţi, creşte peste normal în tuberculoză şi în pancreatita acută.

Proteazele digestive şi proteaze sanguine (enzimele proteolitice)

• Proteazele digestive

Sub acţiunea catalitică a proteazelor, are loc scindarea moleculelor proteinelor.
Încă din stomac au loc prefaceri ale proteinelor din hrană, prin activitatea acidului clorhidric, dar şi a unor enzime, ca:
– renina („desface” cazeina din lapte şi derivate, eliberând totodată şi substanţele minerale „prinse” în structura sa),
– pepsina (descompune albuminele şi globulinele în substanţe cu structură mai simplă).
În duoden, prin secreţia pancreasului exocrin, se excretă enzime care participă la scindarea proteinelor, până în stadiul de aminoacizi. Dintre fermenţii proteolitici din sucul pancreatic, cei mai importanţi sunt:
– tripsina,
– chimotripsina,
– carboxipeptidaza.
Şi intestinul subţire secretă proteze, care desăvârşesc digestia proteinelor. Principalul ferment proteolitic secretat de mucoasa intestinală, este aminopeptidaza, substanţă care catalizează descompunerea oligopetidelor, cu eliberare de aminoacizi.
Activitatea de degradare enzimatică a proteinelor se desfăşoară şi la nivelul intestinului gros, însă nu sub influenţa fermenţilor secretaţi de mucoase, ci prin acţiunea sistemelor enzimatice ale bacteriilor proteolitice, microorganisme aparţinătoare microflorei colonului. Aceste bacterii, reuşesc să descompună substanţele aminate până la amoniac.
În lipsa sau insuficienţa enzimelor proteolitice, organismul se resimte, instalându-se disfuncţii, ca: alergia alimentară, carenţa proteică şi chiar malnutriţia.

• Proteazele sanguine

În sânge se află o seria de proteaze, cu rol important în coagulare (trombina, convertina, trombplastina, etc.), în anticoagulare (antitrombina III) sau în metabolism.
În cadrul hemostazei, pe parcursul procesului de fibrinoliză, intervine o enzimă proteolitică foarte importantă, numită plasmină. Plasmina este o enzimă care se formează dintr-o proenzimă numită plasminogen, atunci când este iniţiată fibrinoliza. Sub acţiunea biocatalitică a plasminei, are loc degradarea fibrinei fibrinogenului, precum şi al altor proteine plasmatice.
Asupra fibrinolizei, în sensul accelerării acesteia, acţionează şi anumite enzime de origine bacteriană prezente în sânge, aşa cum sunt streptokinazele şi stafilokinazele.

Transaminazele

Transaminazele sunt enzime care catalizează reacţiile de transaminare. Aceşti fermenţi cuprind în structura lor, drept coenzimă, vitamina B6, substanţă de care este dependentă activitatea enzimatică desfăşurată. Transaminazele se concentrează în interiorul celulelor.

În organismul omului există numeroase tipuri de transaminaze, fiecare acţionând după felul aminoacidului sau aminei implicate în transaminare. Din punct de vedere medical, două transaminaze sunt mai importante, deoarece pe baza lor se pot orienta diagnostice. Acestea sunt; alanin-aminotransferaza şi aspartat-aminotransferaza.

Alanin-aminotransferaza

Alanin-aminotransferaza, enzimă cunoscută sub denumirea de ALT (primele două litere provin de la simbolul aminoacidului alanină, iar ultima de la tipul enzimei, după acţiunea biochimică; transferază) are o localizare în interiorul celulelor rinichilor şi ficatului.
Nivelul ALT creşte în cazul distrugerii celulelor ficatului (hepatită, cancer, ciroză).

Aspartat-aminotransferaza

Aspartat-aminotransferaza este un ferment cu simbolul AST, localizarea sa fiind la nivelul ficatului, a muşchilor scheletici şi la nivelul eritrocitelor.
Nivelul AST creşte în bolile hepatice, însă nu atât de mult ca ALT.

Sursa http://www.bioterapi.ro/compusi_bio/index_compusi_bio_enzime_cateva_enzime_mai_importante.html

Enzime


Enzimele numite şi fermenţi, sunt substanţe naturale produse doar de către celulele vii. Ele intervin în numeroase reacţii biochimice, îndeplinind rolul de biocatalizatori. Activitatea enzimatică este una dintre însuşirile esenţiale ale materiei vii.

Funcţia de biocatalizatori îndeplinită de enzime

Conform teoriei chimice, catalizatorul este o substanţă care grăbeşte desfăşurarea unei reacţii, fără să se modifice structural în timpul desfăşurării acesteia şi fără să se regăsească în produsul final al reacţiei respective. În lipsa catalizatorului, oricum reacţia ar putea avea loc, însă într-un timp mai îndelungat.
Aplicată sistemelor vii, teoria catalizatorului, are o conotaţie deosebită, căci reacţiile biochimice întârziate, care teoretic pot avea loc şi în lipsa enzimelor, nu sunt compatibile cu viaţa. Dacă degradările şi sintezele celulare s-ar desfăşura mult încetinit, celulele s-ar sufoca şi îneca în propriile deşeuri iar nutriţia celulară ar fi blocată, ceea ce ar conduce la moartea lor.
Enzimele imprimă o mare viteză de desfăşurare a proceselor biochimice (sinteze, degradări, oxidări, reduceri, hidrolize, hidratări, etc.), de activitatea lor depinzând mai toate funcţiile fiziologice.

Structura enzimelor

Enzimele sunt catalizatori solubili, macromoleculari, de natură organică, termolabili (se degradează uşor la temperaturi ridicate), cu activitatea specifică faţă de o anumită substanţă sau faţă de un grup de substanţe. Activitatea fermenţilor este întotdeauna dependentă de anumite condiţii de mediu (pH, temperatură, prezenţa unor ioni, etc.).
Orice enzimă este alcătuită din două componente
1. apoenzima (componenta proteică, formată în multe cazuri din ioni metalici).
2. coenzima. (componenta neproteică, prosteică).
Apoenzima are specificitate de substrat (recunoaşte doar anumite substanţe) iar coenzima are specificitate de acţiune (reacţionează doar într-un anumit fel, în anumite condiţii).
În corp există diverse substanţe endogene (produse de organism) sau exogene (introduse în organism), care activează sau inhibă, sinteza ori activitatea enzimelor.
Enzimele exogene, care prezintă activitate în corpul uman, sunt substanţe sensibile, care se distrug prin fierbere, prin centrifugare, precum şi la contactul mai îndelungat cu oxigenul din aer. Din acest motiv, doar sursele alimentare naturale şi crude, se constituie în surse de enzime sănătoase.

Denumirea enzimelor

Există mai multe feluri prin care se denumesc enzimele. În general, numele acestor substanţe, derivă de la substratul sau substraturile pe care le catalizează. Întru-cât principalii compuşi implicaţi în metabolism sunt glucidele, protidele şi lipidele, numele enzimelor vor fi în corelaţie cu aceste substanţe. Mai jos, prezentăm câteva exemple, de enzime, cu precizarea că, numărul fermenţilor este cu mult mai mare, de ordinul miilor.

Enzime implicate în metabolismul glucidic
– amilaza
– invertaza
– trehalaza
– maltaza
– piruvat dehidrogenaza
– fructochinaza
– fosforilaza
Enzime implicate în metabolismul protidic
– peptidaza
– ribonucleaza
– histaminaza
– cistein-proteaza
Enzime implicate în metabolismul lipidic
– lipaza (ca denumire generică)

Enzimele care se sintetizează în organismul uman (enzime endogene)

În corpul omului, se produc în fiecare secundă, mii şi mii de enzime. Orice deficit enzimatic este resimţit destul de dur de către organism.
Există două mari categorii de enzime endogene
– enzimele digestive (ajută la scindarea moleculelor mari provenite din hrană, în structuri mai mici, care pot trece din intestin în sânge),
– enzime metabolice (susţin toate funcţiile fiziologice şi viaţa însăşi).
Toate enzimele digestive sunt extracelulare (sunt eliberate şi acţionează în afara celulei). Fermenţii metabolici pot fi atât intracelulari, cât şi interstiţiali.

Enzimele microbiologice, enzimele vegetale şi enzimele de origine animală, care ajung în organism din afară (enzime exogene, enzime alimentare)

Toate vietăţile (bacterii, ciuperci, plante, animale, etc.) posedă echipamente enzimatice, fără de care nu pot supravieţui.
Multe din enzimele produse de vieţuitoarele aflate în diverse stadii ale evoluţiei, acţionează, dacă sunt introduse în corp, asupra organismului uman. Această acţiune poate fi directă (enzimele participă la reacţiile metabolice sau în altfel de reacţii, ca biocatalizatori) sau indirectă (enzimele exogene nu se comportă în organismul uman ca fermenţi, dar prezintă un alt tip de acţiune fiziologică). Din acest motiv, enzimele produse de către microorganisme, de către plante sau de către animale, au fost valorificate din cele mai vechi timpuri de către om. Pe baza lor s-au obţinut atât produse de fermentaţie (băuturi alcoolice, murături, lactate, etc.), cât şi stimulente digestive şi metabolice.

• Enzime microbiologice naturale

Pe cale directă sau indirectă, graţie enzimelor sintetizate de către microorganisme, prin probiotice, prebiotice sau simbiotice, se poate asigura o bună funcţionare a colonului. Alte substanţe rezultate ca urmare a activităţii microbiologice, asigură o intensă activitate enzimatică a bacteriilor care alcătuiesc microflora utilă intestinală.

• Enzime de origine animală

Enzime (invertaze) se găsesc, de pildă, în mierea de albine, produs obţinut prin activitatea unor animale din categoria insectelor. Când invertaza din miere se distruge, produsul se „zahariseşte”. Prin conţinutul ridicat de fermenţi, mierea necristalizată este cu mult mai sănătoasă, părerile contrare fiind nejustificate. Enzime de natură animală, care se dovedesc benefice organismului uman, se mai găsesc şi în gălbenuşul crud de ou. Fermenţii din carne, din lapte sau din peşte, deşi există, nu se pot valorifica deoarece se distrug prin prelucrare.

• Enzime vegetale

Multe plante sau numai anumite organe vegetale, mai ales fructele şi frunzele, conţin enzime cu acţiune favorabilă asupra aparatului digestiv al omului sau asupra metabolismului. Activitatea enzimatică a fructelor şi legumelor se menţine atâta timp cât acestea sunt crude şi proaspete. Practic, hrana vie însemnă hrană enzimatică.
Enzimele din fructe, rădăcini sau frunze, se pierd prin fierbere, uscare, congelare sau păstrare îndelungată, chiar dacă ceilalţi nutrienţi se păstrează. De asemenea, sucul obţinut prin centrifugarea organelor vegetale crude, este lipsit aproape în totalitate de enzime (sucul obţinut prin presare conţine mult mai mulţi fermenţi).

Enzimele din fructe stimulează repede digestia, deoarece se eliberarea rapid.
Fermenţii din frunze, deşi nu prezintă asupra omului o acţiune foarte puternică, prezintă avantaje dietetice şi curative certe. Ele se eliberează treptat, deoarece se află prinse în ţesătura fibrelor vegetale. Tocmai prin faptul că acţiunea acestor enzime se desfăşoară într-un timp mai îndelungat, verdeţurile sunt deosebit de sănătoase.
În rândul plantele medicinale, există specii care de asemenea conţin fermenţi. Acestea au fost numite; plante enzimatice.

Proenzime

Sunt numeroase enzime hibernânde, adică inactive. Ele poartă denumirea de proenzime sau de precursori de enzime. Proenzimele nu îndeplinesc rolul de biocatalizatori, decât dacă sunt activate de anumiţi factori sau de către alte enzime – în cadrul sistemelor enzimatice.

Proenzimă → Enzimă

Coagularea sângelui prin cei 13 factori majori implicaţi, reprezintă un proces enzimatic complex, care, probabil, exemplifică în modul cel mai elocvent, activarea în cascadă a proenzimelor, deci trecerea lor în formă activă, de enzime.

Antienzime şi inhibitorii enzimelor

Antienzimele sunt substanţe cu structură apropiată de cea a fermenţilor, care, însă, acţionează în sens invers, frânând sau întârziind declanşarea unui proces metabolic. Antienzimele acţionează asupra substratului, nu asupra fermenţilor.
Cele mai multe antienzime exogene se găsesc în seminţe, mai ales în cele ale plantelor oleaginoase, având rolul natural de a oprii desfăşurarea proceselor de dezasimilaţie din bob, înainte de germinaţie. De aceea, pentru anihilarea antienzimelor, se recomandă înainte de consum, prăjirea „în coajă” a fructelor uscate de la care se consumă doar seminţele (floarea soarelui, arahide, bostan, etc.).
În sânge este prezentă o antienzimă reprezentativă, care se opune fibrinolizei (proces fiziologic enzimatic specific sfârşitului hemostazei), numită a 1 antitripsina.
Antienzimele nu trebuiesc confundate cu substanţele care frânează sau blochează activitatea enzimelor, compuşi numiţi inhibitori de enzime. Există numeroase substanţe care inhibă enzimele, dintre care, insulina, prin efectul blocant exercitat asupra lipazelor, este cea mai cunoscută.

Câteva enzime mai importante

Dintre numeroasele enzime din natură, substanţe care îndeplinesc rolul de biocatalizatori unii reprezentanţii sunt deosebit importanţi. Dintre acestea se remarcă proteazele, lipazele, catalazele, peroxidazele, ş.a

Sursa : http://www.bioterapi.ro/compusi_bio/index_compusi_bio_enzime.html

Alergiile si intolerantele alimentare ne fac viata un iad?


In acest articol ve-ti afla despre alergii si intoleantele alimentare, cat sunt de daunatoare pentru sanatatea noasta mai ales daca nu sunt corect diagnosticate, tratate si prin ce metoda putem sa scapam de ele.
https://rezo30.wordpress.com/testare-alergeni-fara-intepaturi-sau-zgarieturi/

Alergia (greacă: αλλεργία, reacție diferită) este o reacție anormală, disproporționată, exagerată și excesivă a sistemului imunitar al unui organism, față de antigene exogene care sunt bine tolerate de subiecții normali. Specialitatea medicală care se ocupă cu studiul bolilor în care sunt implicate procese alergice se numește Alergologie și Imunologie Clinică.

download (4)

Terminologia aferentă bolilor alergice este foarte variată. WAO (World Allergy Organization) recomandă adoptarea unei nomenclaturi globale adresată afecțiunilor alergice. Terminologia propusă de Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice, publicată de Academia Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică (EAACI, după inițialele în limba engleză), a fost revizuită de World Allergy Organization în Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice pentru Utilizare Globală, publicată în anul 2004.
Alergie: Alergia este o reacție de hipersensibilitate a unui organism, inițiată prin mecanisme imunologice. Alergia (reacția) poate fi mediată prin anticorpi sau prin celule ale sistemului imunitar.
Hipersensibilitate: Hipersensibilitatea determină simptome sau semne obiective reproductibile, inițiate prin expunere la un stimul bine definit, care este tolerat de subiecții normali.
Hipersensibilitate non-alergică: Hipersensibilitatea non-alergică este termenul preferat pentru a descrie hipersensibilitatea în care mecanismele imunologice nu pot fi dovedite.
Alergene: Alergenele sunt antigene ce produc reacții alergice. Majoritatea alergenelor sunt proteine, frecvent cu lanțuri laterale glucidice, dar, în cazuri mai rare, sunt alergene glucidele pure, substanțele chimice cu moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de exemplu crom și nichel).
Atopie: Atopia reprezintă tendința personală și/sau familială, de obicei apărută în copilărie sau adolescență, de a deveni sensibilizat și de a sintetiza anticorpi de tip IgE, ca răspuns la o expunere la doze mici de alergene, de obicei proteine. Termenii atopie și atopic sunt rezervați pentru a descrie predispoziția genetică pentru sensibilizare mediată IgE la alergene prezente în mod obișnuit în mediul înconjurător, la care este expusă întreaga populație, dar care, la majoritatea indivizilor, nu determină răspuns prelungit de anticorpi tip IgE.
images 234

Alergiile sunt produse, la organismele sensibilizate, de antigene exogene (provenite din mediul extern) numite alergene. Majoritatea alergenelor sunt proteine, glico-proteine și, mai rar, glucide pure, substanțe chimice cu moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de exemplu crom și nichel).
Alergenele sunt conținute și/sau vehiculate de diverși factori din mediul extern:
factori fizici: căldura, frigul (crioalergene)
factori chimici: substanțe chimice, substanțe folosite în industria alimentară, medicamente, produse cosmetice, veninuri de animale și insecte, latex etc.
factori biologici: bacterii, virusuri, paraziți, toxine microbiene, insecte, polen, fructe (căpșuni, zmeură, kiwi, ananas, etc.) praf, fulgi, păr și scuame de animale, seruri heterologe, vaccinuri etc.

images3333
Contactul cu alergenul provoacă, la organismele sensibilizate anterior, reacții inflamatorii locale sau sistemice care determină simptomatologia clinică a alergiei. Cel mai frecvent sunt afectate organele de la nivelul căii de pătrundere în organism a alergenului (așa-numitele organe țintă: pielea și mucoasele, aparat respirator și aparatul digestiv). Simptomele pot fi locale sau sistemice, de intensitate și severitate variabilă, uneori chiar letale. Reacții sistemice apar și atunci când alergenele sunt introduse direct în curentul sanguin (prin injecții, perfuzii, transfuzii, mușcături sau înțepături de animale etc.).
Simptome locale
Cutanate: prurit, erupții cutanate și eritem de diverse tipuri, angioedem.
Oculare: prurit, tumefacție și eritem al pleoapelor, înroșirea conjunctivei și lăcrimare.
Oto-rino-laringologice: strănut, obstrucție nazală, rinoree apoasă, răgușeală, tuse; senzație de urechi înfundate, otalgie și diminuarea auzului (prin drenaj insuficient al tubei lui Eustachio).
Pulmonare: jenă respiratorie, tuse, wheezing, dispnee.
Digestive: greață, vărsături, diaree, dureri abdominale.
Simptome sistemice
Alterarea stării generale: cefalee, febră, vertij, stare de rău.
Simptome cardio-vasculare: hipotensiune arterială, sincopă, stop cardio-respirator.

download (2)

Intoleranțele (sensibilitățile) alimentare
Spre deosebire de alergiile alimentare, care sunt caracterizate prin reacții acute la contactul cu un alergen, cascada alergică pe substrat histaminic, care poate duce la șoc anafilactic și deces, intoleranțele (sensibilitățile) alimentare (și chimice) se referă la imposibilitatea congenitală a organismului de a tolera alimente și factori din mediul inconjurător, care duce la activarea cronică a sistemului imunitar, cu o sintetizare excesivă de mediatori inflamatorii, însoțită de procese inflamatorii cronice: turburări digestive, migrene, obezitate, stare de oboseală cronică, urticarie, boli de piele, artrite ,ș.a.
Alergiile alimentare se manifestă rapid după ingerarea alimentului alergenic şi se manifestă prin prurit orofaringian, erupţii cutanate pruriginoase, edeme faciale, linguale sau glotice (acesta din urmă reprezintă edem cu localizare de gravitate putând determina sufocare şi deces prin insuficienţă respiratorie acută), greaţă, vărsături, diaree sau uneori reacţii brutale ale întregului organism asociate cu scădere de tensiune arterială (şoc anafilactic).
download (3)
Principalii alergeni alimentari sunt: proteinele laptelui de vacă, albuşul şi gălbenuşul de ouă, alunele, arahidele, soia, peştele, ţelina, morcovul, făina de grâu, roşiile, kiwi, bananele, cafeaua, cacao, piersici, caise, etc. Teoretic orice proteină alimentară poate fi alergenică. Alergia alimentară se întâlneşte cel mai frecvent la copii, dar este destul de des întâlnită şi la vârsta adultă. Pe langă cele 2 categorii mai există şi alte tipuri de alergii: alergii la veninul de insecte, alergii medicamentoase, alergii la animale, etc.

Analizele hematologice se bazează pe reacția acompaniată de degranulația celulelor mast și a globulelor albe bazofile, proces mediat de imunoglobulina E (IgE).

download (1)
Iata care sunt cele mai frecvente simptome pentru intoleranta alimentara:
Dureri abdominale dupa anumite tipuri de alimente sau chiar zilnice;
Bolnari frecvente;
Sindrom de colon iritabil;
Constipatie cronica sau diaree frecventa;
Rinita frecventa;
Infectii in sfera ORL, ca infectii de urecgi (otite)
Dureri de cap frecvente
Colita
Boala Crohn
Sindrom de oboseala cronica
Somnolenta marcata dupa masa si astenie in general;
Raceli frecvente
Afectiuni ale pielii, in special cosuri frecvente, acnee sau eczeme;
Depresie, nervozitate, anxietate si alte tulburari psihice;
Insomnie, tulburari de somn, somn agitat;
Crestere in greutate
Tulburari si afectiuni urinare;
Artroza;
Astm bronsic;
Urticarie;

Afla daca faci parte din categoria persoanelor afectate de intoleranta alimentara!
75% dintre oameni sufera de intoleranta la lactoza, 35% de intoleranta la fructoza, 33% de intoleranta la drojdie si 15% de intoleranta la gluten. Tu faci parte din aceasta categorie?
La Centrul Healthy Life iti facem testare alergeni si intoleranti alimentari -aproximativ 1000 de substante contine testul nostru
Este usor de facut, fara intepaturi, zgarieturi , durere si timp pierdut in asteptarea rezultatelor
Acest test poate fi facut si de copiii cu varste foarte mici!
Dupa aflarea rezultatelor noi recomandam programul de desensibilizarea alergenilor si intolerantilor gasiti. Acest program include : desensibilizare cu aparatul de biorezonanta, masajul coloanei vertebrale, detoxifiere organismului , enzimoterapie si dieta de eliminare. Rezultatele se observa in decurs de cateva zile.

images342

Tel: 0733-930.702 (vodafone) 0749-984.225 (orange)

Fotografie0466

sigla Healthy Life
Surse>Wikipedia,Kudica

Nor de etichete