Aici e oaza ta de liniste si sanatate!

Posts tagged ‘corp’

Ce este terapia cranio-sacrala ?


Depresie, dureri de cap, imunitate scazuta, stres, oboseala cronica, disfunctii postchirurgicale – toate isi gasesc ameliorarea datorita acestei terapii concepute de un medic american. Florian Raducu, de la Centrul Shakti, terapeut craniosacral acreditat de Asociatia de Terapie Craniosacrala Upledger, detaliaza ce este si cum functioneaza aceasta terapie alternativa.

Psychologies: Cum a fost dezvoltat conceptul de terapie craniosacrala?
Florian Raducu: Terapia craniosacrala a fost dezvoltata de dr. John E. Upledger, in urma studiilor stiintifice pe care le-a condus la Universitatea de Stat Michigan din Statele Unite, intre anii 1975-1983, unde a fost profesor de biodinamica si cercetator clinic.

Terapia craniosacrala este o metoda foarte blanda de evaluare si imbunatatire a functionarii sistemului fiziologic al corpului, numit sistem craniosacral, compus din membranele meningeale, structurile care controleaza presiunea intracraniana si lichidul cefalorahidian care inconjoara si protejeaza creierul si maduva spinarii, ceea ce duce la imbunatatirea sistemului nervos central.

In ce consta, mai exact, terapia craniosacrala?

F. R.: Terapia craniosacrala este o tehnica care permite atat eliberari ale restrictiilor de la nivel fizic, cat si eliberari semnificative ale componentelor emotionale. Desi nu e necesar sa se manifeste la fiecare tratament, acest fenomen, numit eliberare somatoemotionala, poate aparea ca urmare a reamintirii unor momente traumatice si/sau emotionale. Odata ce eliberarea somatoemotionala incepe, activitatea sistemului craniosacral se opreste brusc.

Pozitia corpului permite o eliberare generala a emotiilor inmagazinate care par sa vina de la tesutul corpului si, frecvent, sunt exprimate in diverse forme: plans, tremurat, spasme, transpiratie, ras, durere, contractii musculare – aproape tot ceea ce va puteti imagina. Acesta este un fenomen normal, care ajuta corpul la reversul disfunctiei si restaureaza nivelul optim de mobilitate.

In cadrul cercetarilor sale, dr. Upledger a descoperit ca pacientul/clientul revine exact la pozitia corpului din momentul accidentului, pentru ca cel mai usor mod de a elibera acele energii incapsulate este sa ia aceeasi pozitie prin care acestea au fost acumulate.

Cum se desfasoara o sedinta obisnuita de terapie craniosacrala?

F. R.: Folosind o atingere blanda, in general de numai cinci grame, similar cu greutatea unei monezi de cinci bani, terapeutul elibereaza restrictiile din sistemul craniosacral, ceea ce duce la imbunatatirea functionarii sistemului nervos central. In timp ce clientul se afla intins pe masa de tratament, complet imbracat in haine lejere, terapeutul, cu acea atingere usoara, nu mai mult de cinci grame, monitorizeaza ritmul craniosacral si, prin tehnici delicate de manipulare, faciliteaza eliminarea restrictiilor si dezechilibrelor.

Terapeutul va avea palmele de-a lungul corpului, pe picioare, pe cap sau pe torace, va sustine capul sau coloana vertebrala, in vederea eliminarii tensiunilor acumulate. Un tratament poate dura de la 15 minute pana la o ora sau chiar mai mult de atat, dar un tratament tipic dureaza intre 45 minute si o ora. Ca rezultat al terapiei, se obtine un sistem nervos fara restrictii si un corp capabil sa functioneze la nivel ridicat de performanta.

Ce fel de probleme de sanatate sau emotionale pot fi reglate prin intermediul acestei terapii?

F. R.: Terapia craniosacrala este o metoda de evaluare si corectie, care stimuleaza procesul natural al corpului de autocorectare si autovindecare si mecanismul individual de insanatosire naturala si disipare a efectelor negative. Terapia craniosacrala este tot mai mult folosita preventiv, pentru intarirea sistemului imunitar si a rezistentei la imbolnavire.

Ea ajuta si la alinarea durerii si la ameliorarea unei game largi de boli si disfunctii, cum ar fi: migrene si dureri de cap, dureri cronice de gat si spate, stres si probleme legate de tensiuni nervoase, afectiuni ale creierului si maduvei spinarii ca urmare a accidentelor, stres posttraumatic, disfunctii post chirurgicale, oboseala cronica, boli ale copilariei, colici, autism, dificultati de invatare, dislexie, scolioza, probleme ortopedice, dereglari ale sistemului nervos central, deterioare a functiilor de coordonare motorie, disfunctii ale tesutului conectiv, disfunctii ale articulatiei temporo-mandibulara, boli neurovasculare si ale imunitatii, depresie, dificultati emotionale si multe altele.

Ne puteti spune mai multe despre cum actioneaza asupra depresiei?

F. R.: Din punct de vedere al medicinii clasice, depresia se manifesta prin diferite combinatii de simptome, precum tristete, lipsa puterii de concentrare, oboseala, dereglari ale apetitului, insomnie, autoblamare excesiva si ganduri de sinucidere. De cele mai multe ori, in medicina clasica, depresia este considerata a avea o patologie de etiologie necunoscuta, insa din prisma terapiei craniosacrale, depresia are o cauza.

Cu totii avem un sistem de autoconservare, prin care incercam sa „ingropam“ evenimentele din viata noastra care ne marcheaza intr-un sens negativ. Odata afectati de aceste evenimente, rana emotionala formata initial ajunge sa se mareasca din ce in ce mai mult, pe masura ce mai adunam cate o trauma de acest gen. La un moment dat, aceste rani capata aspectul unui chist, care incepe sa isi faca simtita prezenta atat la nivel psihic, cat si la nivel fizic. Acestea se pot resimti fie prin patologii de ordin psihologic sau psihiatric, fie prin patologii care tin aparent doar de fizic.

Terapia craniosacrala isi propune sa obtina detensionarea si functionarea sistemului nervos central in parametri optimi. In acest mod, se poate corecta nivelul hormonilor, care sunt responsabili de starea noastra emotionala, psihica. Astfel, atat organismul cat si latura afectiva a pacientului au nevoie de detensionare, de reechilibrare, de realiniere.

Terapeutul craniosacral reuseste sa obtina aceste efecte benefice prin manipularea fina a anumitor segmente precum oasele craniene, portiunea sacrului din regiunea coloanei, de la nivel lombar, in care se inmagazineaza o serie de traume, relaxarea prin anumite tehnici a gatului, care, de asemenea, inmagazineaza multa tensiune, aceasta manifestandu-se frecvent prin dureri de cap.

Asadar, prin intermediul eliberarilor somatoemotionale ce pot avea loc spontan sau cu ajutorul dialogului dintre pacient si terapeut in timpul sedintei, pacientul incepe procesul natural de recuperare prin propriile resurse. Din acest motiv, terapia este cunoscuta si pentru faptul ca incurajeaza pacientul – atat din punct de vedere fizic, cat si emotional – sa se vindece prin mecanismele proprii.

Caror varste se adreseaza terapia craniosacrala?

F. R.: Terapia craniosacrala se adreseaza atat persoanelor cu probleme de sanatate, cat si persoanelor care vor sa-si pastreze un tonus de viata normal, sa faca fata mai usor stresului zilnic. E adecvata tuturor grupelor de viata: de la nou-nascut, la varsta a treia.

Tratamentul aplicat copiilor si, in special, nou-nascutilor este extrem de eficace si de important, atat fizic, cat si la nivel emotional. Din punct de vedere fizic, trebuie sa ne gandim prin ce faze trebuie sa treaca si cata presiune este exercitata asupra lui, fiind impins de contractiile uterine din momentul nasterii, iar daca nasterea a fost grea si cu complicatii sau a fost necesara utilizarea forcepsului sau a altor aparate, se pot crea deformari craniene.

In functie de indemanarea terapeutului craniosacral, primul tratament se poate realiza la cateva minute de la nastere. Cu cat este mai mic nou-nascutul, cu atat mai experimentat trebuie sa fie terapeutul. Activitatea sistemului craniosacral este extrem de subtila, dar devine mai aparenta pe masura trecerii orelor de viata in afara uterului. Pentru a fi sigur de ceea ce face, terapeutul craniosacral trebuie sa perceapa ritmul craniosacral al nou-nascutului.

Terapia craniosacrala poate corecta problemele sistemului craniosacral imediat si permanent, ducand la evitarea dezvoltarii colicilor, problemelor respiratorii, hiperactivitatii, dislexiei, atacurilor de apoplexie, a sindromului de sugari netonificati si a alergiilor. Se pot contracara multe cazuri de paralizie cerebrala, scolioza si probleme dentare, care necesita mai tarziu in viata ortodontie. Mai mult, s-a constatat ca starea generala a sanatatii copilului se imbunatateste.

Pot apela la terapia craniosacrala si femeile insarcinate?

F. R.: Da, este indicat si chiar recomandat, deoarece terapia craniosacrala mobilizeaza si intensifica multe dintre procesele de adaptare normala la schimbarile corpului femeii insarcinate. Terapia craniosacrala adeseori pare catalizatorul unui travaliu blocat. De aceea, este recomandata inclusiv in timpul nasterii.

Terapia craniosacrala poate fi eficienta pentru noua mama, intrucat ajuta la restaurarea functiei sistemului endocrin (glandele pituitara, suprarenale si ovariene), a echilibrului hormonal, ajuta la ameliorarea depresiei post-partum, restaureaza functiile pelviene normale, eliminand astfel problemele spatelui, ulterioare nasterii, si pe cele similare.

Are terapia craniosacrala contraindicatii? Poate interactiona cu o alta forma de terapie sau cu o anumita medicatie?

F. R.: Nu interactioneaza in mod negativ cu niciun fel de alta forma de terapie sau medicatie, deci este o terapie fara risc sau efecte secundare. Iar terapeutul nu va diagnostica si nu va prescrie medicamente.

In psihoterapie se intalneste uneori conceptul de rezistenta – este el posibil in terapia craniosacrala?

F. R.: Este foarte rar ca facilitatorul procesului de vindecare sa nu intalneasca o forma de rezistenta. Daca nu ar fi rezistenta, atunci probabil ca nici clientul nu ar fi fost acolo, cautand suport si asistenta. In procesul de eliberare somatoemotionala, rezistenta este importanta si i se acorda toata atentia.

Cat de mult verbalizeaza pacientii in timpul terapiei, cand isi intalnesc sau retraiesc problemele bine ascunse in inconstient, prin eliberarea somatoemotionala?

F. R.: Terapeutul poate facilita procesul de eliberare somatoemotionala prin angajarea in dialog si imagistica terapeutica, ce pot ghida clientul la emotii de mult timp tinute in corp. Pentru a putea lucra cu emotiile, este importanta eliberarea „caii de exprimare“, care ajuta clientul la aducerea in constient a emotiilor, pentru a fi integrate.

Ptr programari sunati la nr de tel 0733 930 702
Cost sedinta 45 lei-70 lei
Centrul Healthy Life

Sursa http://www.psychologies.ro/sanatate-2/ce-este-terapia-cranio-sacrala-2138720

Anunțuri

Care este diferenta dintre Judecata si Constientizare?


Ce inseamna sa judeci? Inseamna sa decizi ca ceva este bun sau rau, frumos sau urat, placut sau neplacut, etc. De cele mai multe ori folosesti ca repere pentru aceste judecati puncte de vedere care nici macar nu sunt ale tale, adica nu ai facut o alegere constienta sa ai acele puncte de vedere. Ele pot fi punctele de vedere ale familiei, regiunii, tarii, grupului, societatii in care traiesti.

Ce simti in corp atunci cand faci o judecata? Relaxare, expansiune, usurinta, posibilitati?  Sau simti contractie, aparare, separare? Te simti apropiat, in uniune cu lucrul sau cu persoana pe care o judeci sau te simti in opozitie si separare?

Ce simti in corp atunci cand esti judecat?

Dar daca fiecare judecata pe care alegi sa o creezi, produce o soliditate in corpul tau care te separa de tine si de lume? Dar daca o judecata pe care o creezi te separa de persoana pe care o judeci si te impiedica sa o vezi in totalitate, pentru ceea ce este? Dar daca acest lucru se intampla si atunci cand te judeci pe tine?

Ce este constientizarea? Este atunci cand observi ceva la tine, la o anumita persoana sau la o anumita situatie. Fara sa judeci ca fiind bine sau rau. Poti observa un corp frumos fara sa judeci. Poti observa cum stau lucrurile intr-o situatie si poti observa ce creaza acele lucruri, fara sa fie nevoie sa judeci. Ce simti in corp atunci cand ai o constientizare? E spatiu, usurinta? E un sens de posibilitate si uniune?

Judecata creaza separare, constientizarea nu! Cand alegi sa judeci, creezi acea energie si o vei regasi in viata ta in viitor, sub diferite forme.  Judecata iti distruge viata si nu o creaza. Acesta este lucrul pe care vrei sa il creezi? Ce altceva ar fi posibil daca nu ai alege acest lucru? Posibilitati infinite?

Access Consciousness, prin Access Bars, clase de Procese pentru corp, clase de fundatie si Nivel 1, iti ofera instrumente usoare prin care sa eliberezi judecatile din viata ta, din corpul tau, din viitorul tau. Folosind aceste instrumente vei avea USURINTA, BUCURIE SI GLORIE (expresia exuberantei si abundentei) in a trai constient si a-ti crea viata constient, dincolo de judecata si separare, in uniune si posibilitati infinite.

E viata ta! Ce alegi? Este acum timpul pentru tine sa ai “ Totul in viata vine la mine cu Usurinta, Bucurie si Glorie”?

 Sursa http://www.carletatiba.com/#!about1/cqza

Cum sa ne schimbam efectiv viata, simplu si practic. Cum sa ne vindecam de boli si dependente. Inteviu cu Dr.Joe Dispenza.


Doctorul Joe Dispenza este unul dintre cei mai populari protagonişti ai filmului „What the bleep do we know?”, unde expune inspiratul punct de vedere despre „Cum să-ţi construieşti ziua într-un mod pozitiv”. Dar cunoaşterea sa despre creier trece mult dincolo de acele scurte secvenţe din film.

Doctorul Joe Dispenza ne explică în acest interviu cum lucrează substanţele chimice în creierul nostru, menţinându-ne în vechile obiceiuri şi modele comportamentale, şi ce poate fi făcut pentru a depăşi aceste tipare.

joedispenza

Joe Dispenza – Evolueaza-ti creierul! Legatura dintre minte si corp

Î: Ştiţi despre ce vorbiţi, deoarece aţi avut o experienţă în viaţa dumneavoastră care v-a forţat să faceţi eforturi pentru a vă recupera propria sănătate. Puteţi să ne vorbiţi despre asta?

R: Aveam 26 de ani şi locuiam în sudul Californiei. Participam la un concurs de triatlon şi când mă îndreptam cu bicicleta către o intersecţie, un organizator mi-a făcut semn să virez. Eu am făcut-o fără să mă asigur şi în acel moment a trecut o maşină care „mi-a mâncat” bicicleta şi a încercat să „mă mănânce” şi pe mine.

În urma accidentului am avut 6 vertebre fracturate în coloană, multiple fracturi, fragmente osoase în măduva spinării şi câteva alte vertebre într-o stare foarte proastă. Medicii mi-au pus un diagnostic destul de grav, nu credeau că voi mai merge vreodată şi mi-au recomandat o intervenţie chirurgicală complexă, în care să-mi introducă o tijă pe toata lungimea coloanei, pentru a o susţine. Mi-au spus că trebuie să port ghips cel puţin jumătate de an. După ce am ascultat opinia a 4 chirurgi eminenţi, am luat decizia să nu mă operez, ceea ce i-a făcut să creadă că mi-am pierdut minţile. Nu puteam să-mi imaginez cum voi trăi restul vieţii cu un handicapat.

Am trecut de la modul meu de viaţă modern: dinamic, cu viaţă socială, cu o carieră, conducând maşini sport, etc., la cu totul altceva, fiind imobilizat la pat, stând cu faţa în jos.

Principiul în care credeam atunci şi în care cred şi acum este că puterea care a creat corpul îl şi vindecă. Momentul în care am luat decizia a fost critic, deoarece a trebuit să cred cu adevărat că pot aplica acest principiu, astfel încât să trec de la filozofie la aplicarea practica, încât să văd dacă pot crea unele efecte în corpul meu. Nu mai aveam nimic altceva de făcut.

Am luat două decizii. Prima: nu voi lăsa să treacă niciun gând fără să-l verific. A doua: dacă cred în această putere, poate că pot să creez o relaţie cu ea, să interacţionez cu ea, să-i dau un model, nişte instrucţiuni.

Zilnic, timp de 2 ore dimineaţa şi 2 ore seara re-cream în mintea mea fiecare vertebră în parte. Acesta era planul pe care doream să-l vadă subconştientul. Când mintea mea se ducea câtre un gând, o frică, o temere, un simţământ, sau la întâmplare, începeam totul de la început. O vigilenţă absolută. După câteva săptămâni procesul a devenit mai uşor. Când am reuşit să creez acea imagine în întregime, fără niciun alt gând care să mă distragă, era ca şi cum am atins ţinta, ceva era la locul lui. Şi am fost atent la asta!

După o perioadă, am început să observ nişte schimbări şi procesul a devenit din ce în ce mai uşor, durând din ce în ce mai puţin timp. Ce nu ştiam în acel moment era că îmi cream noi legături în creier. Când am început să observ schimbările măsurabile în corpul meu – referitoare la durere, senzaţii fizice – ştiam că realizasem ceva.

În zece săptămâni şi jumătate m-am întors la birou, la munca mea, aveam pacienţi, mergeam, nu aveam niciun ghips şi nu făcusem nicio operaţie.

În acea perioadă, în nopţile în care nu puteam să dorm, am făcut o înţelegere cu mine: dacă voi fi în stare să merg din nou, atunci voi studia toată viaţa mea conexiunea dintre minte şi corp şi conceptul de minte mai presus de materie.

Î: De atunci a trecut ceva vreme. Acum ajutaţi oamenii să înţeleagă cum funcţionează creierul, cum interacţionează cu mintea superioară, cum interacţionează cu trupul. Îmi place ce aţi scris: „dacă îţi schimbi cu adevărat mintea, poţi vedea dovezi fizice că creierul se schimbă”. Putem să intrăm în detalii? Ce înseamnă asta? Cum se aplică asta?

R: Conceptul de neuro-plasticitate ne spune că ori de câte ori învăţăm ceva nou, facem noi conexiuni prin sinapse. Învăţarea creează aceste conexiuni, reamintirea menţine şi susţine aceste circuite. E nevoie de câteva repetiţii pentru a face ca grupuri de neuroni să înceapă să creeze relaţii pe termen lung. Conceptul de evoluţie a creierului se referă la a învăţa lucruri noi şi a avea experienţe noi (astfel îmbunătăţim partea sa de hard – la fel ca la un calculator).

Creierul este un organ anatomic, nu cu mult diferit de ficat sau rinichi. Dar mintea este atunci când creierul este în acţiune, când lucrează. Mintea este ceea ce face creierul. Avem milioane de neuroni adunaţi împreuna şi un neuron mediu are aproximativ 40.000 de conexiuni. Deci producem nivele infinite de minte, schimbând secvenţele, modelele şi combinaţiile în care aceşti neuroni emit, se leagă. Când schimbăm mintea, determinăm creierul să lucreze diferit.

Un concept din neurologie spune: celulele nervoase ce emit împreună se leagă împreună. Dacă zilnic emitem aceleaşi gânduri, facem aceleaşi acţiuni şi adoptăm aceleaşi sentimente, atunci creierul nu se schimbă niciodată. Rămânem blocaţi în obiceiuri, în modele fixe, în credinţe, percepţii, atitudini şi gânduri fixe.

Prin insistenţă şi repetiţie creierul începe să se lege într-un număr finit de circuite şi de modele. Acea structură finită neuro – chimică care se dezvoltată astfel, noi o numim „cutia creierului”. Începem să gândim în interiorul cutiei, prin propria noastră gândire, prin comportamentele noastre, prin propriile stări mentale şi sentimente.

Cum să gândim „în afara cutiei”? Trebuie să începem să învăţăm informaţii, să facem alte circuite. Acele noi conexiuni devin materialul de bază care va începe să-i permită creierului să exploreze posibilităţi, să prognozeze evenimente, să examineze „dar dacă…”, „cum ar fi să…”.

Dacă facem asta şi aşteptăm timp suficient pentru a începe să găsim un răspuns, atunci se activează lobul frontal (care este conducătorul, dirijorul). Ce face lobul frontal? Ne permite să începem să luăm cunoştinţele pe care le-am învăţat din cărţi, filozofie, împreună cu experienţele avute şi să le îmbinăm în noi paradigme, noi idei şi să facem în mod concret o nouă minte.

Dacă suntem capabili să schimbăm mintea noastră şi dacă reproducem acelaşi model în aceeaşi secvenţă, în aceeaşi combinaţie, atunci grupuri de neuroni se vor aduna în modele noi şi astfel schimbăm creierul. Deci, când schimbăm mintea se schimbă creierul. Acum, de îndată ce creierul se schimbă – anatomia şi circuitele sunt diferite – este mai uşor să schimbăm mintea. Aşa îmbunătăţim hardul (la fel ca la un calculator), când schimbăm mintea schimbăm creierul şi asta devine un ciclu în sine.

Î: Să vorbim despre activităţile care ajută la extinderea plasticităţii creierului şi în procesul despre care aţi vorbit. De exemplu, învăţarea unei limbi străine – să zicem italiana. Ce se întâmplă atunci? Explicaţi-ne un pic, ca să înţelegem.

R: Avem trei creiere într-unul, trei creiere care ne permit să trecem de la a gândi la a face, la a fi. Creierul care gândeşte este neuro – cortexul (partea mare, cutată). Este aşa pentru ca în această forma sinuoasă poate intra mai multă materie cenuşie. Această parte este creierul nou, creierul care gândeşte când învăţăm informaţii noi, fapte, semantică. Nu e suficient să învăţăm informaţie. Putem învăţa toate cuvintele italieneşti din dicţionar, putem citi un manual, putem asculta nişte înregistrări audio, totuşi toate aceste informaţii sunt încă stocate în creierul care gândeşte.

Acum, pentru a activa al doilea creier trebuie să aplicăm ceea ce am învăţat. Trebuie să personalizăm, să demonstrăm, să ne modificăm cu adevărat comportamentul. Când facem asta vom avea o nouă experienţă. Când trăim acea experienţă nouă, când suntem în mijlocul ei şi folosim toate cele 5 simţuri, iar informaţiile de la simţuri se duc către creier prin cele 5 căi diferite, atunci neuroniI se grupează şi forţează creierul să elibereze substanţe chimice.

Acele substanţe chimice se numesc sentimente. În momentul în care avem un sentiment nou, înseamnă că avem o experienţă nouă. Sentimentele şi emoţiile sunt produsul final al experienţelor.

Î: Deci, putem învăţa cuvintele, dar până când nu ne ducem la o cafenea italienească să gustăm un cappuccino incredibil şi să încercăm să vorbim italieneşte, să interacţionăm cu chelnerul, procesul nu e complet.

R: Ţineţi minte: cunoaşterea este pentru minte, experienţa este pentru corp. Trebuie să învăţăm corpul ceea ce mintea a înţeles intelectual. Când suntem în stare să facem asta, al doilea creier (numit creierul limbic, creierul ce eliberează substanţe chimice) se activează. Acum lucrează două creiere împreună. Comandând mâncare italienească, având o conversaţie cu chelnerul în italiană, interacţionând, experienţa face ca mai mult hard (la fel ca la un calculator) să reflecte ceea ce am făcut în afara noastră. Astfel, corpul primeşte un nou semnal chimic.

Nu este suficient să ne ducem o singură dată la restaurant şi să spunem că ştim italiana fluent. Trebuie să fim capabili să repetăm experienţa. Când începem să o repetam foarte conştienţi şi plini de dorinţă, atunci, peste un timp, activăm al treilea creier. Acesta este creierul „a fi”, trecem de la „a face” la „a fi”. Acest al treilea creier este cerebelul, subconştientul. El ne permite să ţinem minte abilităţi, reacţii emoţionale, comportamente, condiţionări, amintiri asociate. Dacă practicăm asta de suficiente ori procesul devine subconştient, condiţionând neuro – chimic corpul să le memoreze, împreună cu creierul conştient.

Un exemplu: atunci când eram mici şi cineva ne întreba cum se scrie un cuvânt şi nu puteam să ne amintim, mâna îl scria în aer; atunci când nu ne amintim un număr de telefon, corpul îl ştie şi îl formează.

Asta înseamnă că trupul a devenit minte. Aşa se formează un obicei, atunci când trupul devine minte. Dacă repetăm experienţa de multe ori, ea este stocată în sistemul subconştient, numit sistemul „a fi”.

Pe la 35 ani, când suntem în acest sistem, aproape 90% din cine suntem este legat de comportamente, programe automate. Un exemplu în care corpul şi mintea lucrează în opoziţie: o persoană vrea să fie fericită, dar a suferit şi a memorat acea stare emoţională (poate timp de 20 de ani).

Referitor la exemplul cu limba străină: dacă continuăm să practicăm, va sosi un moment în care nu ne mai gândim ce spunem, creierul emite într-un model sincron şi suntem într-un flux conştient. Când ajungem la acea stare de a fi, atunci limba străină este fixată, integrată în sistemul nostru nervos şi nu mai presupune niciun efort.

Î: Să presupunem că am devenit dependenţi de ceva şi am ajuns la disperare. Cum începem să abordăm problema, care este modul cel mai eficient de a ieşi din acest mecanism?

R: Cât timp avem? Asta este o întrebare de milioane! De fiecare dată când sunt la un interviu sau la televizor şi mai sunt doar câteva minute, realizatorul mă întreabă „Cum să ne schimbăm?” Eu îi răspund să vină la cursurile mele.

De fiecare dată când avem un gând se emite o substanţă chimică. Gândurile bune emit anumite substanţe chimice care ne fac să ne simţim bine. Gânduri negative emit substanţe care ne fac să ne simţim negativi.

Deci, acest lucru eteric numit gând produce un set de reacţii chimice în creier care activează circuite care încep să ne facă să ne simţim exact în modul în care gândim.

Avem un gând despre nesiguranţă, în câteva secunde ne simţim nesiguri. În momentul în care începem să ne simţim aşa cum gândim, deoarece creierul este într-o continuă comunicare cu trupul, începem să gândim în modul în care ne simţim. Şi atunci creierul emite mai multe substanţe chimice ca să simţim aşa cum gândim, şi aşa se intră într-un ciclu.

Acest ciclu, această repetiţie, cu timpul, produce o stare de a fi. Noi condiţionăm chimic corpul să memoreze acea stare. Acest ciclu în care gândul devine sentiment şi sentimentul gând, produce o stare de a fi în care sentimentele devin mijloace de a gândi, sau, altfel spus, nu putem gândi mai bine decât ne simţim.

Dacă nu putem gândi mai bine decât ne simţim, nu ne vom schimba niciodată.

O persoană care suferă şi a memorat această stare emoţională timp de 20 de ani, se află în acel sistem subconştient despre care am vorbit. Se poate spune conştient „vreau să fiu fericit” – mintea, intelectul, spune asta – dar corpul a memorat nevoie şi suferinţă. Deci mintea şi corpul lucrează în opoziţie. Când o persoană se decide să facă un efort conştient să se schimbe, îşi dă seama peste puţin timp că face aceleaşi lucruri, gândeşte aceleaşi gânduri şi a devenit inconştientă.

Singurul mod în care putem face aceste schimbări este să intrăm în sistemul de operare. Trebuie să începem să gândim independent de mediul înconjurător, să începem să schimbăm undele cerebrale, să ne permitem nouă să intrăm în acea lume subconştientă.

Î: Cum arată, cum funcţionează ea?

R: Vă voi răspunde dezvoltând o altă idee. Acelaşi sistem al creierului, care ne permite să trecem de la a gândi la a face/la a fi, este acelaşi sistem care ne permite să învăţăm să experimentăm şi să dobândim înţelepciune; minte, corp, suflet. Ajungem la o anumită vârstă când acele programe automate se derulează fără să fim conştienţi de ele. Astfel, avem un anumit comportament faţă de fiecare persoană pe care o întâlnim, avem o anumită strategie cum să acţionăm în condiţii diferite.

Ce se întâmplă pe termen lung este că în momentul în care aceste programe se desfăşoară (la fel ca şi programele din calculator, atunci când încep să acţioneze haotic), încercarea de a folosi mintea conştientă pentru a le schimba este ca şi cum am ţipa la calculator să se oprească, să nu mai ruleze programele. Calculatorul va merge mai departe. Noi trebuie să învăţăm să intrăm în sistemul de operare şi să îl schimbăm.

Scopul meditaţiei, al călătoriei interioare este de a trece de mintea egoistă, care se bazează pe analiza amănunţită şi critică, ce gândeşte fiind focusată pe supravieţuire.

În tibetană, cuvântul meditaţie înseamnă „a deveni familiar cu, a face cunoscut”. Unul dintre privilegiile de a fi fiinţe umane este că putem să ne observăm propriile gânduri, să reflectăm asupra propriilor noastre acţiuni şi putem privi conştient cum ne comportăm şi cum simţim.

Astfel, dacă începem să devenim familiari cu propriile gânduri inconştiente şi le facem conştiente, dacă începem să cunoaştem propriile acţiuni şi comportamente inconştiente şi le facem conştiente, dacă începem să observăm cum simţim, cum acţionăm şi gândim (acest concept numindu-se metacunoaştere), atunci putem să ne modificăm comportamentul în mod conştient şi să facem un plan cum vom gândi şi vom acţiona în aceleaşi circumstanţe.

Î: E similar cu ceea ce aţi făcut când eraţi imobilizat la pat, când observaţi fiecare gând sau simţământ care apărea.

R: Dacă servea scopului meu sau nu. Intrăm în sistemul de operare atunci când ne aşezăm în meditaţie, când nu mai permitem ca mediul înconjurător să activeze aceleaşi circuite în creierul nostru (cunoaştem aceiaşi oameni, facem aceleaşi lucruri, mergem în aceleaşi locuri, avem aceleaşi experienţe), când eliminăm mediul înconjurător şi începem să gândim independent de el, când începem să devenim conştienţi de aceste programe inconştiente.

Atunci undele cerebrale se schimbă, frecvenţa lor se micşorează, creierul nu mai este focusat pe supravieţuire, egoul nu mai este atât de activ. De fapt, permitem minţii şi trupului nostru să înceapă să ne dea informaţii.

Dacă putem face asta şi devenim conştienţi de atitudinea de neîncredere, de îndoială faţă de noi înşine, atunci putem “preda” această atitudine puterii din noi.

Dacă poţi crea 10 milioane de celule într-o secundă [creierul], înseamnă că ştii mult mai multe decât mine sau tine. Dacă reuşeşti să coordonezi 100.000 de reacţii chimice pe secundă, într-o singură celulă, înseamnă că ai o voinţă impresionant de mare sau dacă poţi să menţii o persoană în viaţă şi să iubeşti viaţa mai mult decât o face acea persoană. Dacă egoul şi personalitatea vor să moară, atunci ceva mult mai mare decât suntem noi ne iubeşte necondiţionat şi răspunde doar dacă i-o cerem.

Această minte superioară, această putere ne dăruieşte viaţa şi ne susţine indiferent de cum suntem. Câmpul cuantic este câmpul care menţine inteligenţa ce menţine Pământul în mişcarea de rotaţie în jurul Soarelui şi este aceeaşi inteligenţă care face ca inima noastră să bată.

Când începem să trecem către starea de a fi, deoarece am început să învăţăm, să experimentăm, să memorăm noi emoţii şi să le dez-învăţăm pe cele vechi, atunci unul dintre lucrurile care se întâmplă (deoarece am făcut gândul mai real decât orice altceva), după ce “predăm” acea stare emoţională care ne limita, este că putem să ne reinventăm pe noi înşine.

Există suficiente experimente ştiinţifice care să dovedească că putem schimba creierul doar gândind în mod diferit.

Câţi oameni îşi acordă timpul necesar să facă asta? Puţini, şi ştiţi de ce? Pentru că în trecut, ori de câte ori am avut un sentiment neplăcut, modul în care am scăpat de el a fost să ne ocupăm de altceva: să ne uităm la televizor, să vorbim la telefon, etc. Acel lucru exterior nouă, produce în corpul nostru o schimbare chimică de moment şi ne face să ne simţim mai bine. Astfel, noi suntem în mod inconştient (prin asocieri subconştiente) atenţi la acel lucru exterior. Identificarea acelui televizor, acelei persoane, acelui program ce ne schimbă în interior şi ne face să ne simţim bine, este un eveniment de sine stătător şi asta este ceea ce creează identificări şi asocieri puternice.

O persoană, căreia nu-i place cum se simte, să privească acest simţământ şi să-şi spună: îl pot preda unei minţi mai mari, mă pot reinventa pe mine însumi, pot ajunge la cel mai evoluat eu. Lasă-mă să încep să gândesc în moduri diferite! Ce carte să citesc, ce informaţie să primesc pentru a mă inspira să încep să creez o renaştere în mine însumi?

Dar cei mai mulţi oameni devin dependenţi de exterior sau de droguri, în această ordine.

Î: Nu neapărat droguri ilegale, ci chiar medicamente. Dacă persoana doreşte, poate creierul să facă aceste schimbări, în prezenţa altor substanţe chimice, medicamente?

R: Anumiţi oameni au nevoie de medicamente, deoarece există un dezechilibru chimic în creierul lor. Dar amintiţi-vă: o schimbare în conştiinţă produce o schimbare în reacţiile chimice, şi reacţiile chimice sunt emoţii şi emoţiile sunt energie şi corpul începe să se regleze pe un nou set de reacţii chimice.

Î: Ce se întâmplă când cineva ia antidepresive de mult timp şi vrea să nu o mai facă?

R: Nu aş sfătui pe cineva să înceapă brusc fără să studieze puţin. În cultura noastră, definiţia conceptului de liber arbitru este atât de bizară! Noi nu avem cu adevărat liber arbitru. Avem opţiuni care se bazează pe ce cunoaştem şi asta nu este liber arbitru. Liberul arbitru înseamnă să faci o alegere bazându-te pe lucruri necunoscute. Problema cu necunoscutul este că dacă trăim focusaţi pe a supravieţui, conduşi de adrenalină şi cortizon, aceste substanţe chimice sunt exact cele care ne permit să ne fie frică de necunoscut. Dacă am fi un animal sălbatic încercând să supravieţuiască şi vedem, auzim, simţim ceva neobişnuit pentru noi – de exemplu o maşină – vom fugi. Deci, când noi trăim conduşi de aceste substanţe chimice de vigilenţă (adrenalină şi cortizon) niciodată nu vom considera necunoscutul ca o aventură. Atunci, liberul arbitru devine alegerea între două mărci de medicamente pentru dureri de cap. Asta este singura soluţie din acest univers?

Dacă medităm, aducând continuu atenţia înapoi la momentul prezent, concentrându-ne pe respiraţie şi fiind atenţi, schimbând neuro – sistemul “dai şi fugi” cu cel de relaxare, vom re-regla neuro-sistemul nostru, vom produce unde alfa în creierul nostru, care apoi vor regla schimbări chimice în corpul nostru.

Să luăm persoana care ia medicamente, de exemplu Prozac. Există studii care dovedesc că dacă face gimnastică aerobică timp de 6 săptămâni este mai bine decât dacă ia acest medicament. Persoana care vrea să renunţe la Prozac trebuie să se decidă. Trebuie să-şi spună: poate că sunt depresiv, dar încă trebuie să fiu capabil să gândesc mai înalt decât mă simt. În momentele mele cele mai întunecate trebuie să cred că acestea vor trece.

Pe un tomograf excitabilitatea şi depresia arată la fel: prima este a privi spre viitor, spre ce va veni, depresia este a privi spre trecut şi a nu vedea viitorul. Din punct de vedere funcţional sunt la fel. Cei mai mulţi oameni care sunt neliniştiţi sunt depresivi şi invers. Înseamnă, de fapt, a trăi în trecut sau în viitor, dar nu în momentul prezent.

Acea persoană care vrea să renunţe la Prozac trebuie să înveţe foarte multe despre sine, despre stările limitate ale minţii, despre depresie, să cunoască nuanţele ei pentru a face alegeri diferite. Ajungând la a aplica ceea ce a învăţat îşi spune : Cum ar fi să fiu o persoană fericită? Pe cine cunosc în viaţa mea care este fericit? Ce calităţi are? Pe cine admir în viaţa mea şi cu care vreau să semăn? Ce ar trebui să schimb în mine? Ce gânduri continui să gândesc încât produc aceleaşi substanţe chimice care mă fac să mă simt în acelaşi mod şi să ajung atât de jos?

Această descoperire de sine va începe să schimbe creierul. La început va fi dificil, deoarece mintea neantrenată este ca un cal nărăvaş, dar dacă insistăm către acel ideal despre noi înşine, nu numai că vom schimba creierul doar gândind, ci şi atunci când ne spunem: azi nu mă ridic din pat până când nu mă simt o altă persoană.

În momentul în care începem să simţim bucurie, ridicare, inspiraţie, condiţionăm corpul faţă de o minte nouă. Pur şi simplu trimitem un nou semnal chimic corpului. Să memorăm acel simţământ pentru că el este ceea ce suntem cu adevărat. Putem memora acel simţământ la fel de bine cum am memorat suferinţa.

E nevoie de insistenţă pentru a ajunge aici, nu putem să o facem o singură dată (se poate întâmpla şi asta, dar persoana trebuie să fie foarte decisă că asta se va întâmpla). De cele mai multe ori când luăm o decizie o facem de genul: mă voi schimba începând de luni, etc.

Când suntem într-o criză şi ne decidem, spunem: asta este, m-am hotărât! Pentru prima oară, corpul primeşte semnalul: de data asta e serios! Mintea şi corpul încep să lucreze împreună. Nu trebuie să aşteptăm o criză, putem începe să facem asta pentru că ne simţim grozav, suntem într-o stare de gratitudine, iubim viaţa noastră şi vrem mai multe experienţe bune.

Când acea persoană deprimată începe să aplice cunoaşterea dobândită, să facă meditaţii, să facă exerciţii de aerobic, începe să descopere unele părţi din sine însăşi (aflate în memoria sa) şi să-şi spună: acea experienţă mi s-a întâmplat acum 20 de ani şi nu am ştiut că de fiecare dată când mă gândesc la ea produc aceleaşi substanţele chimice ca şi cum experienţa se produce în acest moment, 20 de ani am condiţionat corpul să fie într-o stare de depresie. Nu ştiu cum să mă schimb!

Această persoană trebuie să se întoarcă la evenimentul care a cauzat acea emoţie? NU! Tot ce trebuie să facă este să dez-memoreze acea emoţie. Când face asta, se uită la acel eveniment şi îşi spune: acel eveniment a fost exact ce am avut nevoie în acel moment, pentru a mă face cine sunt acum, ca personalitate. Scuzându-ne pe noi înşine că nu ne schimbăm din cauza unui eveniment trecut, re-întărim identitatea actuală. În concluzie, trebuie să trecem de la a gândi, la a face/la a fi.

Am văzut că se poate! Oamenii se simt eliberaţi. Atunci creierul îşi îmbunătăţeşte circuitele şi chimia internă, pentru a ne menţine pe noul drum.

Î: Îmi place cum folosiţi modelul calculatorului, pentru că oamenii pot înţelege prin prisma aceasta. Să trecem la nivelul tehnologiei, pentru că mă îngrijorează foarte mult, pe multe planuri. Să vorbim despre interfaţa dintre dezvoltarea creierului şi jocurile pe calculator, acestea fiind aproape toate foarte violente. Ce impact au asupra creierului uman şi a fiinţei umane?

R: Aceasta este o zonă periculoasă!

Atunci când copiii se joacă pe calculator şi împuşcă pe cineva, aruncă ceva în aer, dărâmă ziduri, etc., în momentul în care ei depăşesc acel obstacol ridicat de joc, creierul lor produce dopamină. Dopamina este substanţa chimică a plăcerii, stimulează centrul recompensei din creier. Astfel, copilul petrece ceva timp cu acest incredibil stimulator al senzaţiilor. Dacă continuă să facă asta, centrul plăcerii se recalibrează la un prag mai înalt, având nevoie de un pic mai multă dopamină ca să-l facă să funcţioneze. Receptorii din centrul plăcerii sunt foarte receptivi la aceste substanţe chimice şi dacă îi stimulăm prea puternic, ei se desensibilizează şi avem nevoie de mai multe substanţe chimice pentru a-i activa. (La fel se întâmpla şi în cazul în care unul dintre soţi ţipă la celălalt. De fiecare dată el trebuie să ţipe un pic mai tare pentru a capta atenţia celuilalt.)

Dacă copilul petrece două ore jucând jocuri pe calculator, creierul este supus prea mult timp unei astfel de stimulări. Asta împinge la un nivel foarte ridicat pragul de sensibilitate al centrului plăcerii. Apoi, copilul se duce la şcoală. Deoarece creierul a produs atât de multă dopamină şi uneori adrenalină, atunci când copilul se află într-un mediu obişnuit cu stimuli obişnuiţi (de exemplu să se joace cu câinele, să se plimbe prin parc cu bunicii), aceşti stimuli nu vor activa centrul plăcerii.

Î: La mulţi copii se poate observa o privire pierdută!

R: Unii nu mai au o plăcere din nimic, creierul lor are o chimie internă care nu mai este normală. Când a învăţa ar trebui să fie o recompensă în sine, aceşti copii nu sunt stimulaţi, aşa că ei adorm sau descoperă că o bună modalitate de activare este să intre în necazuri. Când fac prostii, nivelul adrenalinei creşte şi au un moment în care sunt foarte alerţi. Copiii nu sunt conştienţi că fac asta, ei fac ceva ca să simtă aceeaşi stare excitată, de alertă.

Gândiţi-vă ce se întâmplă peste 10 ani cu aceşti copii când se confruntă cu situaţii dificile – şi-a pierdut cel mai bun prieten, a divorţat, etc – corpul fiind într-o stare chimică diferită! Ce fac ei ca să se simtă mai bine? În loc să privească înăuntrul lor şi să integreze durerea şi suferinţa, ei se vor întoarce câtre exterior, către ceva dinafară care să-i aducă în starea excitată: poate droguri.

Î: Spuneţi-ne ceva despre ciclurile de violenţă ca rezultat al stării de excitaţie şi desensibilizare.

R: Asta se numeşte a programa şi programarea creierului se face prin repetiţie. Este un proces inconştient.

Iei un grup de oameni şi le spui: iată 5 cuvinte, vă rugăm să formaţi o propoziţie cu ele. Dacă aceste cuvinte sunt de genul slab, debil, obosit, după ce au scris propoziţia pleacă de acolo în starea descrisă de cuvinte. Ei nu îşi dau seama că sunt aşa, se petrece sub nivelul minţii conştiente.

Deci, creierul începe să fie programat într-un anumit mod datorită stimulării excesive şi acea stare devine normală. Când se petrece asta, se pierde contactul cu realitatea.

Î: Genul acesta de oameni nu sunt utili în armată, datorită nivelului lor mare de condiţionare?

R: Da. Dacă tu sau eu vedem pe cineva că este împuşcat, vom avea o reacţie foarte severa, inclusiv la nivel chimic. Pe termen lung, dacă te condiţionezi pe tine suficient de mult, vine un moment în care, dacă apeşi pe trăgaci, nu mai ai aceste reacţii puternice. Cei mai buni trăgători de elită sunt aşa.

Î: Se poate dezvolta un grup de tineri care, teoretic, să poată fi programaţi în această direcţie?

R: Nu există lucruri clare care să dovedească asta, dar putem specula zicând că dacă se împinge mai sus pragul centrului plăcerii, atunci există posibilitatea ca aceştia să devină dependenţi de lucrurile exterioare lor. Astfel se schimbă valorile lor, morala lor şi în final devin foarte controlabili.

Î: Să vorbim de mintea care se dezvoltă, creierul dezvoltându-se pe deplin abia la 25 de ani. Ce se întâmplă cu o persoană care şi-a petrecut foarte mult timp cu jocurile pe calculator, inclusiv în perioada dezvoltării sale sociale? Problema multor tineri este lipsa capacităţii de a putea relaţiona din punct de vedere social.

R: Se întâmplă asta deja. S-au făcut nişte experienţe pe copii care se joacă mult pe calculator. Li s-a spus: îţi dăm un dolar dacă te opreşti din joc ori de câte ori sună clopoţelul. Copiii au fost încântaţi să participe la experiment pentru a câştiga uşor nişte bani. Rezultatul a fost că niciunul nu s-a oprit. Spuneau: „Stai aşa, încă puţin, încă o secundă!” Nu puteau să se oprească. Dependenţa este ceva din care nu te poţi opri.

Noi avem capacitatea de a citi semnele sociale într-un mod non-verbal. Dacă începem să devenim bidimensionali cred că ne pierdem bucuria vieţii. Dacă toată această plăcere este dată de nişte puncte care se mişcă pe un ecran şi pe care creierul le interpretează ca ceva plăcut, ca o recompensă, atunci când va veni momentul să trăim în lumea reală vom deveni aproape inapţi.

Î: Asta seamănă cu un tip de autism social!

R: Da, aşa este.

Î: Referitor, acum, la adulţi. În domeniul pornografiei există o stimulare extrem de înaltă. Ce se întâmplă în relaţiile în care s-a introdus pornografia de unul dintre parteneri, sau de amândoi?

R: Pe măsură ce îmbătrânim şi trăim având puternice dependenţe emoţionale (budiştii le numesc ataşamente emoţionale), cu cât suntem mai dependenţi de emoţii, cu atât mai mare este discrepanţa între cum ne prezentăm celorlalţi şi cine suntem cu adevărat, cum simţim cu adevărat. Între aceste două nivele sunt simţămintele cu care trăim fiecare zi. Cu cât suntem mai dependenţi, cu atât mai mare este această discrepanţă. Avem nevoie de mediul, oamenii, locurile, lucrurile, experienţele care să ne reamintească cine suntem. Fugind de acest gol avem acest simţământ şi nu ştim cum să-l facem să dispară.

În criza vârstei de mijloc ne cumpărăm o maşină nouă, ne facem o nouă relaţie, ne ducem la un club nou, în vacanţă, avem nevoie de lucruri şi oameni noi, toate acestea folosind mediul exterior, pentru ca să încercăm să ne amintim cine suntem şi să facem să dispară acel simţământ că suntem neimportanţi, nefericiţi. În această criză ne dăm seama că nimeni şi nimic nu ne va face fericit şi putem să prezicem destul de bine cum ne vom simţi.

Următorul nivel sunt dependenţele: pornografie, cumpărături, jocuri video, jocuri de noroc, droguri, alcool. Ceva va face ca acel simţământ de gol şi durere să dispară şi să dispară repede. Dar, se aplică aceeaşi lege. Data viitoare e nevoie de un pic mai mult pentru a-l face să dispară. Acest tip de dependenţă în care se pierd oamenii, este cel mai bun lucru pe care ştiu să-l facă pentru ca să dispară acel simţământ. Adevărata schimbare începe când ne uităm la acea emoţie, când începem să o definim şi să o dezvăţăm.

Persoana care devine dependentă de pornografie şi e puternic stimulată, cu timpul, poate deveni dependentă de alcool. Efectul este că va încerca să găsească noi moduri diferite pentru a crea un nou simţământ, într-un mod diferit dintr-o experienţă similară, consumată. Aşa că ajunge la o limită, dar continuă să o împingă la extrem pentru a avea acel stimul, pentru că nu ştie cum să facă să dispară golul.

Rezultatul final este că trăim într-o societate foarte nerealistă, unde devenim căutători ai plăcerii. Avem tendinţa să cercetăm mediul înconjurător şi să ne îndreptăm către lucrurile care ne fac să ne simţim bine şi ne aduc confort şi să ne depărtăm de lucrurile care ne fac să ne simţim rău şi ne aduc disconfort. Este o stimulare de bază, durere –plăcere. Această condiţionare se petrece şi în lumea animală, pentru supravieţuire.

Dar dacă am înţeles că schimbarea este un proces inconfortabil, ce vom face atunci? În momentul în care nu se simt bine, cei mai mulţi oameni se reîntorc la ce le este familiar şi încearcă să creeze un simţământ nou care să-i facă să se simtă mai bine, astfel încât să se simtă mai mult ca fiind ei înşişi. Aceste persoane nu se vor schimba niciodată. În momentul în care se rup de acea continuitate chimică între gând şi simţământ, nevoie şi suferinţă, corpul intră în haos. Deci, în loc să se schimbe, aceste persoane aleargă către ceva care să facă să dispară simţământul de gol şi durere.

Se poate trece de la jocuri de noroc la pornografie, de la alcool la droguri, iar motivul adevărat care-i face pe oameni să facă asta este că există un simţământ terifiant şi nu ştiu cum să-l facă să dispară.

Î: În condiţiile crizei economice, toate acele opţiuni exterioare de a trăi de plăcere s-ar putea să dispară, pur şi simplu pentru că nu mai avem mijloacele financiare să ni le procurăm. Ce vă aşteptaţi să vedeţi la nivelul maselor?

R: În mod evident vom vedea mult haos! Vom vedea oameni acţionând într-un mod ilogic, pentru că nu mai pot avea excitarea obişnuită din stimulii exteriori (jocuri pe calculator, maşini noi, etc). Ştiţi, confort, consum, convenabil, capitalism, toate C-urile! Când aceste lucruri ne sunt luate, ne rămân valorile. Oamenii care au fost dependenţi se vor afla în situaţia de a se trezi foarte repede sau a pierde controlul.

Î: Care este reţeta dumneavoastră ca să iasă din această situaţie, să se întoarcă la umanitate ? Să se întoarcă la a se cunoaşte pe sine?

R: Când trăim crezând că ceva din afara noastră ne face fericiţi şi încercăm să acumulăm lucruri, nu facem decât să întărim ego-ul. Dacă trăim folosind doar substanţele chimice pentru supravieţuire (ceea ce fac cei mai mulţi oameni, toată ziua), acele substanţe chimice produc agresiune, mânie, frică, durere, nelinişte, suferinţă şi alte variaţiuni pe aceeaşi temă. Aceste substanţe chimice ne determină să ne concentrăm toată atenţia noastră pe corpul nostru, să devenim foarte conştienţi de mediul înconjurător şi foarte preocupaţi de timp.

Nu suntem prea mult diferiţi de un animal care este vânat de un prădător. Pentru a ieşi din acea situaţie, animalul trebuie să protejeze sinele – identificat cu trupul – trebuie să o facă foarte repede şi trebuie să privească foarte atent mediul înconjurător, ca să ştie în ce direcţie să fugă. O emisie puternică de adrenalină îl ajută să facă asta.

Noi trăim toată ziua în mod inconştient sub influenţa acestor substanţe chimice, deoarece ne putem aştepta să se petreacă ceva, putem anticipa că se va petrece ceva. Când aceste previziuni se îndeplinesc, ne felicităm singuri spunând: „Vezi ce deştept am fost?!” Dar ce se întâmplă când anticipăm un eveniment şi acesta nu se petrece? Atunci apare depresia, neliniştea, insomnia. Noi putem activa răspunsul la stres doar prin gând şi când nu putem să-l oprim, ajungem la dezechilibru, boală. Cu timpul, acele substanţe chimice dereglează genele şi corpul şi astfel se creează bolile.

Cealaltă stare a minţii în care trăim se numeşte creaţie. Când te afli cu adevărat în această stare, uiţi de tine însuţi. Nu mai există sine, nu mai există trup, nu mai există timp. Eşti atât de implicat în ceea ce faci încât gândul devine experienţa unui alt sine.

Acele persoane care trăiesc în modul de supravieţuire sunt centrate doar pe ele, vorbesc despre problemele lor, se gândesc la ele. Aşa se comportă oamenii care gândesc aceleaşi lucruri, fac aceleaşi lucruri şi se aşteaptă ca ceva să se schimbe în viaţa lor, pentru că aceste substanţe chimice ne întorc către acţiuni primitive şi activează circuitele necesare pentru asta. Războiul, competiţia, politica, toate sunt doar versiuni diferite ale acestor substanţe chimice.

Starea adevărată de creaţie implică un nou set de substanţe chimice care se relaţionează cu a fi inspirat, a fi vesel, a avea o stare înaltă. Acestea nu se găsesc în afara noastră, ci înăuntrul nostru.

În starea mea prezentă de ignoranţă, atât cât am evoluat ca fiinţă umană, pot spune că atunci când am experimentat acele momente, sau când am devenit bucuros fără niciun motiv, bucuria era în mine, nu aveam nevoie de nimeni şi de nimic şi mă bucuram de mintea mea, aveam tendinţa să nu fiu egoist.

Când eliminăm barierele, blocajele acelor stări emoţionale ale minţii care ne menţin în starea de a întări ego-ul, când „desfacem” ego-ul, identitatea noastră, atunci pătrunde lumina prin noi şi avem tendinţa să adoptăm acele caracteristici ale puterii din fiinţa noastră, ale minţii superioare: să fim bucuroşi, generoşi, altruişti, iubitori, inspiraţi, răbdători.

Cred că adevărata noastră misiune în viaţă este să exprimăm acea putere din noi, prin noi, să eliminăm barierele, blocajele. Când facem asta, există o tendinţă mai mare în natura noastră non-egoistă să manifestăm unele dintre acele calităţi de care are nevoie lumea noastră pentru a se schimba.

Surrsa https://liviabonarov.wordpress.com/tag/joe-dispenza/

Sa intelegem cum functioneaza corpul, cancerul, vindecarea sufletului


Articolul acesta se doreste să fie cât mai explicit şi cât mai scurt si la obiect.
 
Ştiinţa din spatele acestei maladii  „de speriat” e una foarte simplă si dovedeste ca mereu avem de invatat, constientizat mai ales. 
Corpul  fizic:m
e format din trei părţi principale: celule şi două  lichide (sânge şi limfă). 
Sângele alimentează cu ”hrană” toate celulele din corpul nostru, iar limfa preia toxinele rezultate în urma simplei funcţionări a celulelor şi le duce la organele de detoxifiere (piele, ficat, rinichi), pentru a le scoate din corp.
 
EXEMPLU: 
un nou-născut pentru a creşte, are nevoie de două lucruri vitale: să fie hrănit şi să i se schimbe scutecele. Exact la fel e şi cu celulele noastre. Ele au nevoie de hrană (prin sânge) şi de detoxifiere (prin limfă). Lichidul acesta „uleios”, limfa, şi mai vâscos decât sângele, care preia toxinele din celule, are o problemă: este staţionar în corpul nostru, nu este împins/pompat – asemenea sângelui de către inimă. Iar pentru a-l mişca, este nevoie de mişcare fizică – mişcarea muşchilor îl pune în mişcare. Sistemul limfatic începe să se mişte, toxinele sunt duse la cel mai mare organ de detoxifiere, pielea, şi aceasta le elimină foarte uşor atunci cand ne miscam alert. Creierul nostru, pancreasul, ficatul, pielea, tot corpul uman….. e ”o grămadă” de celule.

Sângele:  
are un ph de 7,35 – 7,45: aşa a fost creat, aşa trebuie să rămână ! În aproximativ patru minute, corpul trebuie să ridice valorile ph-ului la aceste valori, indiferent de situatie; altfel, viaţa ar înceta în corpul acesta. Fructele şi legumele consumate în stare crudă acidifică sângele CEL MAI PUTIN. Aceleaşi legume, însă, gătite induc o aciditate mai mare sângelui nostru, iar preparate altfel decât prin fierbere şi coacere, îl acidifică şi mai mult. Proteina animală induce o aciditate şi mai mare. Alimentele superprocesate şi rafinate (bomboane, dulciuri, sucuri acidulate, cafea) induc sângelui o aciditate extrem
de mare! 
Cum spuneam, sângele are la dispoziţie patru minute să ajungă la un ph de 7,35; dacă are puţină aciditate de neutralizat, acesta va folosi baze din corpul nostru (calciu şi magneziu luate direct din oase şi dinţi), aceasta ducând în timp la slăbirea densităţii osoase. Problema mai mare e când aciditatea este foarte mare şi corpul nu mai poate, în patru minute, să ridice ph-ul sângelui. Spuneam mai devreme că sângele alimentează şi e în contact permanent cu toate celulele din corpul nostru. Ce poate face ca să scape rapid de aciditate şi să rămână alcalin?…..Aruncă toată aciditatea pe celule! Şi la multi dintre noi face aceasta de trei ori pe zi .

Starea  normală a celulelor noastre e una alcalină. Într-un mediu aerob (cu oxigen), fiecare celulă îşi produce energia prin mitocondrii numite şi „uzine energetice”, deoarece conţin enzimele oxido-reducătoare necesare respiraţiei. Respiraţia produce energia necesară organismelor, iar această energie este înmagazinată în moleculele de ATP. Mitocondriile au material genetic propriu  – ADN mitocondrial -, care conţine informaţia genetică necesară sintezei enzimelor respiratorii), oxigenul, glucoza şi fructoza fiind esenţiale!
Acum, imaginaţi-vă că sângele scapă zilnic de excesul de aciditate, aruncând-o pe celule. Celula sănătoasă devie astfel un mediu foarte acid, unde oxigenul este în cantităţi foarte mici. Acum, ea are doar două variante: ori să moară, ori să se transforme, la fel cum am educa un copil. De obicei se transformă (ajunge un talhar sau politician, totuna:) şi devine o celulă care se adaptează mediului fără oxigen, învăţând să trăiască într-un mediu anaerob, producându-şi energia prin fermentaţie (ciordeli, speculatii, parazitarea celorlalti semeni, adica cancer social). Aceasta este celula canceroasă. Lucrul acesta nu trebuie să ne sperie; toţi avem între 1.000 şi 10.000 de celule canceroase, zilnic, în corp si in parlament.
 
Sistemul imunitar şi globulele albe le distrug, însă (mai face doamne-doamne curatenie). În cazul acesta, se ridică întrebarea: „Atunci, de ce cancerul face aşa mari ravagii? De ce nu sunt protejaţi toţi de propriul sistem imunitar (cum ar fi constitutia si implicit justitia si organilii ei) şi de globulele albe proprii?” Aici e partea interesantă celulele au o inteligenţă proprie (nu e cazul romanilor:). 
Celula aceea, când devine canceroasă, ştie că va fi decimată de globulele albe şi găseşte o cale să se facă invizibilă pentru sistemul imunitar: se înveleşte cu nişte celule normale şi sănătoase care aparţin corpului (celule trofoblaste, adica un fel de lup in blana de miel, nu pierdeti ideea cu politicul, veti intelege perfect cum e cancerul individual si social totodata) şi astfel, sistemul imunitar nu vede ce e înăuntru. Exact  acelaşi lucru îl mai întâlnim undeva în natură. Fetusul, în corpul mamei, e format din cromozomi de la ambii părinţi. Dacă sistemul imunitar al mamei l-ar vedea, l-ar ataca imediat. În 1902, John Beard, profesor de embriologie la Universitatea din Edinburgh, Scoţia, scria un articol publicat în jurnalul medical Lancet, în care declara că între celulele canceroase şi anumite celule prembrionare caracteristice fazei iniţiale a gravidităţii, nu există nicio diferenţă. 
Celulele  stem sunt nişte celule din care se poate forma orice. Din această cauză, 80% dintre ele se găsesc în ovare şi testicule (pentru a crea viaţa) şi 20% în restul corpului (pentru a reface orice fel de ţesut, în caz de accident).
Beard a observat că placenta (care e, de fapt, formată din celule trofoblaste) seamănă aproape identic cu celulele canceroase. Iar placenta creşte exploziv în primele trei săptămâni de sarcină, după care se opreşte din creştere. De ce?  \
Pancreasul copilului începe să funcţioneze după a treia săptămână de sarcină, producând o enzimă numită „tripsină”. Şi se pare că această enzimă opreşte din creştere placenta. Până în a noua lună, creşterea placentei este foarte lentă. În luna a noua pancreasul fătului, care lucrează deja la capacitate maximă, împreună cu pancreasul mamei, produc această enzimă în cantităţi suficient de mari încât să găurească placenta. Odata placenta perforată, lichidul amniotic iese (se rupe apa) şi sistemul imunitar vede ce se „ascunde” acolo, declanşând imediat durerile naşterii; practic, îl dă afară pe ”parazit”) 

Tripsina, în afara faptului că digeră celulele trofoblaste (placenta), mai face ceva: digeră proteina animală. Cu o dietă omnivoră, în care unii dintre noi trimit cantităţi mari de tripsină spre digestia alimentelor de trei ori pe zi şi mai au şi pancreasul slăbit, acesta nu produce tripsină suficientă nici pentru digestie, … deci cum va mai putea distruge învelişul (placenta) cu care celulele canceroase s-au ascuns de sistemul imunitar?…
Acesta este motivul pentru care creşterile tumorale depind atât de mult de ”stilul de viaţă” şi de obiceiurile alimentare. Se pare că celulele canceroase au nevoie de zece ani de divizări şi multiplicări, ca să poată fi observate cu aparatele medicilor şi pentru ca aceştia să pună diagnosticul „cancer în faza I”. 
Dacă în aceşti zece ani ţinem câtev posturi în care să nu mâncăm, o perioadă, nimic de origine animală, toată tripsina disponibilă va merge şi va digera învelişul celulelor canceroase, care vor deveni astfel vizibile pentru globulele albe, iar acestea vor fi capabile să-şi îndeplinească rolul. După un post, Dumnezeu ne poate vindeca de cancer şi noi nici si nu ştim aceasta.
Chimioterapia si radioterapia, ce fac? Omoară celule canceroase! Foarte bine, până aici…. Omoară, însă, şi celule sănătoase!  Haideţi să trecem cu vederea aceasta…… Dar fiţi atenţi: ele PARALIZEAZĂ GLOBULEE ALBE! Dupa prima şedinţă de chimioterapie acestea nu mai luptă,deci nu ne mai putem baza pe sistemul imunitar.

Acum intră în scenă ”medicamentele” lui Dumnezeu. 
În multe fructe şi legume există nişte ”coloranţi”. Aceşti coloranţi sunt, de fapt, nişte otrăvuri foarte puternice pentru celulele canceroase. Colorantul negru (resveratrolul) e cel mai potent, urat de colorantul roşu şi de cel galben.
Să vedem modul de funcţionare ! Celulele canceroase sunt foarte ineficiente în a-şi produce energia, întrucât o produc prin fermentaţie (ciordeala cum spuneam mai sus), deci au nevoie de mult zahăr ca să crească. Din 20 în 20 de minute vom alimenta celulele canceroase cu acest zahăr. Dar consumând zahărul dintr-un fruct de culoare neagră, concomitent cu consumarea zahărului, celulele canceroase vor consuma şi resveratrolul şi vor muri pe capete. Primul lucru l-am făcut; mai avem de făcut încă două. 
Celula aceea canceroasă am distrus-o şi acum, în locul ei, e un lichid foarte toxic. Aceasta otravă trebuie scoasă cumva din organism. Aici intervine sistemul limfatic!! 

Există două alimente care pun în mişcare limfa: lămâia şi echinaceea. 
Consumul a 3-4 lămâi stoarse şi diluate cu apă, zilnic, şi a 2-3 linguriţe de pulbere de echinaceea vor asigura mişcarea sistemului limfatic, care va prelua lichidul acela foarte toxic şi  îl va duce în ficat. Ficatul amestecă această otrava cu bila şi o varsă în intestin, de acolo merge în colon şi aşteaptă să fie eliminată. Aici mai apare o problemă: deoarece colonul reabsoarbe apa, el va reabsorbi şi otrava şi o va reintroduce în ficat. Aceasta măreşte riscul de ciroză la ficat. Soluţia salvatoare ar fi să forţăm cumva ficatul să îşi verse bila mult mai des şi apoi să scoatem imediat din intestine lichidul acela toxic. Clismele cu cafea, exact asta fac ! Dacă bem cafeaua, aceasta stimulează rezervele de glicogen din ficat şi ne dă un boost de energie – stimulată!! -, dar dacă o folosim ca şi clismă, aceasta stimulează ficatul să îşi verse bila (cu toxinele rezultate din fostele celule canceroase), bila se amestecă cu cafeaua în intestin şi colon şi este eliminată imediat din organism. 

Acesta este ciclul: 12 ore de flux continuu de resveratrol şi zahăr în sânge, apoi 12 ore de post (peste noapte), prin care înfometăm, până dimineaţa, celulele canceroase. Apa cu lamaie şi echinaceea duc – prin mişcarea limfei otrăvurile în ficat, iar clismele cu cafea din oră în oră asigură eliminarea toxinelor cât mai repede posibil, nelăsându-le să se reabsoarbă. 

Iar acum, în încheiere, o părere personală – dacă vreţi, o credinţă a mea :

TOT CEEA CE AM SCRIS PÂNĂ ACUM E INUTIL, DACĂ NU INTERVINE ÎNAINTE
VINDECAREA SUFLETEASCĂ, EMOŢIONALĂ !

După ce oamenii apelează la toţi doctorii, fac tot felul de chimioterapii – care, în sine însele, sunt pentru a „omorî” trupul (pe lângă celulele canceroase sunt omorate și celule sănătoase) – şi după ce le încearcă pe toate, abia atunci acceptă oferta lui Dumnezeu de vindecare, prin „medicamentele” Lui: pentru SUFLET – credință, dragoste şi iertare, iar pentru TRUP – plante şi fructe vii. În multe cazuri, prin binecuvântarile lui Dumnezeu corpul reîncepe să funcţioneze şi să se regenereze, chiar dacă este atât de otrăvit de ură, invidie -mai ales-, neiertare-mult, mult, mai grav-,gelozie, frici … stil de viaţă şi alimentaţie necorespunzătoare. 
Dumnezeu vindecă sufletul ruinat … şi salvează şi trupul – de multe ori, şi mai ruinat -, restaurând astfel o mare parte a fiinţei umane … Condiția este, El nu poate reface trupul, atâta timp cât Tu nu te preocupi să-ți refaci, mai intâi, sufletul ! S-a demonstrat ştiinţific că emoţiile şi sentimentele negative acidifică sângele şi pot aduce un dezechilibru în metabolism.
 
Nu uita, planul Lui funcționează astfel: 
VINDECAREA TRUPULUI ÎNCEPE CU VINDECAREA SUFLETULUI (prin minte, intelegere, constientizare)!!!

(sa-i dea Dumnezeu sanatate cui l-a scris si tuturor celor care l-au transmis mai departe)
Doamne ajuta!
Sursa: mail privat dar nu stiu cine la scis.

Reglarea rezonantei corpului


Au existat multe relatari media  recente despre faptul ca expunerea la campuri electromagnetice cauzeaza boli, prin modificarea propriei ,, chimii” electrice a corpului.

Cu toate acestea , specealistii in Biorezonanta sunt de parere ca si opusul este valabil; semnalele electrice sanatoase , transmise in organism-in acest caz , prin electrozii tinuti in mana -il pot rearmoniza.

Ca si homeopatia si acupunctura , Biorezonanta isi propune sa elibereze corpul de factorii de stres si sa-i imbunatateasca sistemele de reglare.

Conform naturistului Reinhold Will, unul dintre cei mai experimentati specialisti in Biorezonanta din Marea Britanie:,, Energia p acientului are de ales, de obicei, intre doua căi: cea fiziologica si cea  patologică . Partea sănătoasă,  fiziologică,  vine de la acele organe si tesuturi care sunt în regula- iar noi putem folosi oscilatiile acestora, pentru a întări organismul. Partea patologica  poate veni fie de la acele organe sau țesuturi disfunctionale , fie de la substante , precum  alergenii si substantele toxice , care sunt stocate în organism si emit propriile oscilatii. Aceste oscilatii patologice le pot deregla pe cele sănătoase din restul corpului si, in cazuri extreme , pot deveni energia dominanta in organism.”header%2Boferta+scrisa

Sursa: Cartea  Vindecare armonioasa de Jasmuheen

Ce mesaje ne transmite corpul nostru


In cartea ,,Bolile ne invata unde gresim’’ de Angela Mayer spune:

 

,,Mult timp , medicina alopata a privit corpul omenesc doar ca pe  un mecanism , ale carui piese se uzeaza si trebuie reparate sau inlocuite in masura in care este posibil. Acum si medici au inceput sa inteleaga ca sanatatea trupului este determinata in mare masura de procesele mentale , de starile noastre  sufletesti , ceea ce credem despre viata si mai ales despre noi insine, atat la nivel constient, cat si subconstient. Medicina accepta la aceasta ora faptul ca toate bolile au cauze psiho-somatice.

A ,,asculta,, boala , ca si cum ar fi un limbaj, un semnal al organismului catre noi, pentru a intelege cauzele ei, este o modalitate de autocunoastere, de comunicare cu noi insine, in aspectele noastre cele mai profunde si este un prim pas catre vindecare .

 

O clasificare a cauzelor bolilor facuta de Angela Mayer in  ,,Bolile ne invata unde gresim’’ sunt:

Cauze mentale – mod gresit de a gandi, idei fixe, obsesii care ne fac sa gandim negativ , pesimist

Cauze psihice- perceptii gresite, sentimente si emotii negative cum ar fi tristetea, mahnirea, sentimentele de nefericire, ura

Cauzele fizice sunt depistate relativ usor si vizeaza un tratament gresit aplicat corpului in ceea ce priveste alimentati, lipsa odihnei, munca in exces

 

Daca bolnavul intelege cauza adevarata a bolii sale , a problemelor sale ,in masura in care nu sunt modificari organice mari( atunci se vizeaza tratament medical, naturist, biorezonanta etc) nu are alceva de facut decat sa inlature cauza  iar vindecarea va interveni poate cu cheltuieli minime.

Boala aduce cu ea un mesaj, si ne ajuta sa patrundem in adancurile sufletului nostru si sa ne punem anumite intrebari.

Prin boala ajungem sa ne dam seama de fapt ca ne-am neglijat  corpul,sufletul ,dorintele adevarate ,drumul nostru sau misiunea cu care am venit pe acest pamant.

Semnale primim destul de devreme de la corpul nostru Osho spune in cartile lui ca , corpul ne transmite mici avertizari cu 6 luni inainte de a se imbolnavi .

Ce facem ?  Le ascultam? Nu! Le ignoram, suntem prea grabit,prea ocupati,prea seriosi, prea saraci, prea nemultumiti,prea stresati sau ,, las ca e bine si asa,, sau asteptam sa ne treaca de la sine.

Dar asa cum se intampla de obicei un lucru ignorat nu trece ,ci din contra se amplifica si evolueaza , tot asa si simtomele cresc si se intensifica pana ne epuizeaza rabdarea si luam masurile pe care le avem la indemana, iar daca suntem ,,norocosi,, si se amelioreaza simptomele(fara a se trata intregul ca un tot unitar) uitam de boala pana la urmatoarea problema care va apare , si tot asa pana obosim sau vedem ca tratamentele clasice nu mai dau rezultat iar atunci  incepem sa cautam informatii, terapii  holistice de vindecare care trateaza intregul nu doar simptomul.

Se spune ca vindecarea nu poate interveni fara a se descoperii cauza emotionala ce a contribuit incet ,subtil si sigur la problemele fizice care au aparut.  O ameliorare este posibil cu diferite proceduri clasice dar nicidecum vindecarea. Din exerienta mea am observat ca asa se si petrece. Eu am incercat pe langa tratamentele si procedurile din centrul Healthy Life sa ofer pacientilor mei un ajutor, o ghidare despre ce ar putea sa insemne, ce mesaj ar putea sa transmita simptomul de care suferea persoana in cauza. Pentru uni vorbeam limbi straine si nici nu vroiau sa asculte dar…. pentru o mica si in crestere  parte a fost o adevarata aventura spirituala in vindecarea lor.

Va voi da un exemplu concret:

Barbat 36 ani cu o durere in zona coloanei cervicale, ameteli, vajait in urechi,paloare, ficat sensibil,  colon iritat,stare de agitatie interioara. Incercase inainte mai multe tratamente cu med clasica.

Interpretatea d p d v psihocauzal:

 

Coloana reprezinta suntinerea noastra in viata, cea care ne ajuta sa ducem greutatile vieti

Probleme cu partea cervicala  poate arata:

– o slaba conectare la propriul suflet,

-o incapacitate de detasare ptr analizarea situatiei,

– utilizarea incorecta a ratiuni si logici

 

Ameteli

-pot aparea cand ne confruntam cu o schimbare, care decurge dupa parerea noastra prea repede, neavand timp sa ne adaptam la nou,

-sau intr-o situatie pe care simtim ca nu o putem controla

-apare cand nu avem incredere in noi,in viitor

-cand ne fuge pamantul de sub picioare

 

Ficatul

–o oboseala cronica care rezulta dintr-o stare de frustrare, suparare sau manie indreptata impotriva propriei persoane (manie inabusita)disimulata intr-o manie fata de alcineva, ce rezulta dintr-un conflict intre suflet si mental

Cu acest pacient am lucrat cu biorezonanta,terapie cu role de jad, reiki,consiliere spirituala iar revenirea a fost in pasi lenti dar siguri.

 

O metoda foarte buna de a afla despre noi si problemele noastre este sa ne punem intrebari si sa raspundem sincer in intimitatea noastra la ele. Intrebari la care ar trebui sa meditam si sa ne raspundem toti.

Ma iubesc pe mine cu adevarat?

Imi iubesc corpul?

Ii iert pe ceilalti si pe mine ptr greselile pe care le-au/ le-am facut?

Pe cine si de ce sunt suparat, manios,ranchiunos,gelos?

Ascult cu adevarat  ce-mi spune sufletul?

Sunt atent la mesajele corpului meu si iau masuri de corectare a lor cand sunt inca la nivel energetic?

Ce inseamna boala pentru tine?

De ce aveai nevoie de boala? Adica ce iti da ,,voie,, boala sa faci si inainte nu puteai?

Care este cea mai mare frica a ta si daca nu ar exista aceasta frica cum ti-as trai viata?

 

 

 

Pentru vindecare este foarte important o atitudine pozitiva constanta, iertare,iubire.

Boala este calea spre desavarsire spirituala ! Luule Viilma

 

Bibliografie

,,Bolile ne invata unde gresim’’ de Angela Mayer

,,Durerea este in sufletul tau”  de Luule Viilma

,,Puterea vindecatoare a bolii  importanta si semnificatia simptomelor bolii”  de Thorwald Dethlefsen si Ruediger Dahlke

,,Iubire, medicina si miracole Lectii de autovindecare “ de  Dr. Bernie S. Siegel

 

 

Va multumesc!

Psih Vicovan Mirela

Va daruiesc virtual cate un fir de floarea pasiuni  ca sa va ajute sa va gasiti pasiunea pentru a va iubi pe voi!

 

 

Tel 0733930702

http://www.rezonantavietii.ro

Nor de etichete