Aici e oaza ta de liniste si sanatate!

Posts tagged ‘enzime digestive’

Enzimele si rolul lor in organism


Enzimele sunt substante complexe (molecule proteice) ce participa la foarte multe reactii ce au loc in organismul nostru.

Acestea sunt catalizatori specifici ce impreuna cu coenzimele regleaza procesele biochimice din organism.

Fara ele fructele nu s-ar coace, semintele nu ar germina, nu am putea gandi, nu am putea digera alimentele si absorbi substantele nutritive prezente in acestea etc.

Enzimele sunt implicate in mii de procese biochimice ce se desfasoara in organismul nostru.

In corpul nostru se gasesc aproximativ 2700 enzime diferite care impreuna cu coenzimele formeaza aproximativ 100000 de compusi ce ne ajuta sa vedem, sa simtim, sa auzim, sa digeram hrana si sa gandim.

Enzimele ajuta in lupta impotriva imbatranirii, obezitatii, colesterolului, ajuta sistemul imunitar, curata colonul, descompun grasimile, cresc inteligenta, detoxifiaza organismul, elimina bioxidul de carbon din plamani etc.

Enzimele nu pot distruge o celula vie dar pot descompune o celula moarta. Acest lucru se intampla datorita faptului ca o enzima nu poate traversa membrana celulara a unei celule vii dar atunci cand celula moare poate face acest lucru si astfel compusii prezenti in celula moarta pot fi reutilizati.

Desi enzimele se gasesc in cantitati mici acestea sunt foarte puternice si 30 de grame de pepsina pura pot digera aproximativ doua tone de albus de ou.

Cum actioneaza enzimele
Cand consumam alimente, enzimele prezente in acestea sunt activate de caldura si umezeala din cavitatea bucala si impreuna cu enzimele produse de organism digera o parte din alimente inainte ca acestea sa ajunga in stomac.

Alte enzime digera hrana pe tot traseul ei pentru ca apoi enzimele metabolice sa foloseasca nutrientii respectivi pentru a regenera tesuturile existente si pentru a produce tesuturi noi.

Fiecare celula din organism depinde de un anumit grup de enzime. Fiecare enzima are o anumita functie. De exemplu o enzima care digera proteine nu digera si grasimi.

Enzimele sunt impartite in doua categorii:
Enzime digestive – digera hrana
Enzime metabolice – regleaza procesele metabolice interne

Enzimele digestive sunt impartite in enzime digestive proprii (produse de organism) si enzime digestive preluate din alimente.

Inamicii enzimelor
Enzimele sunt sensibile la caldura si la pH si de aceea mancarea gatita la temperaturi ridicate si procesarea industriala a alimentelor le distruge.

Atunci cand gatim mancarea la temperaturi ridicate denaturam toate enzimele si astfel se ajunge la alimente nedigerate in intestine ce pot, sub influenta bacteriilor, sa intre in putrefactie si sa produca toxine ce ajung apoi in sange si organe. Acest fenomen se numeste autointoxicare si este caracteristic persoanelor ce au probleme de digestie (in general persoanele ce sufera de constipatie).

Atunci cand ingeram enzime din alimente inseamna ca organismul nostru trebuie sa depuna un efort mai mic pentru a digera alimentele respective datorita scaderii productiei interne de enzime.
Metalele grele, deshidratarea si razele ultraviolete le inactiveaza.

Varsta este foarte importanta in productia de enzime. Cercetarile arata ca in cazul amilazelor persoanele cu varsta cuprinsa intre 21-31 de ani au o cantitate de amilaze (in cavitatea bucala) de 30 de ori mai mare decat persoanele cu varsta cuprinsa intre 69-100 de ani.

Folosirea enzimelor in vindecarea bolilor
Multe persoane stiu ca enzimele sunt folosite doar in probleme legate de digestie, dar acestea pot fi folosite pentru a trata un numar foarte mare de boli.

Acestea pot fi folosite in tratarea imbatranirii premature, artritei, problemelor sistemului circulator, problemelor aparute in zona genitala (femei), herpesului, lupusului, bolilor autoimune, sclerozei multiple, infectiilor si problemelor de greutate.

Suplimente cu enzime
Folosind aceste suplimente ajutam organismul sa digere hrana si reducem cantitatea de enzime digestive pe care trebuie sa o produca si astfel acesta poate sa se concentreze pe producerea de enzime metabolice.

Spre deosebire de marea parte a enzimelor preluate din alimente, cele continute in aceste suplimente nu sunt distruse de acidul gastric. Cand alegeti un supliment trebuie sa va asigurati ca acesta contine proteaze, amilaze, lipaze si lactaze.

Suplimentele cu enzime sunt necesare in urmatoarele cazuri: incercati sa va reveniti dupa o boala, aveti glicemia scazuta, probleme ale glandelor endocrine, obezitate si stres si pot fi folosite si pentru tratarea bolilor mentionate putin mai sus.

Din acest articol enzimele par a fi substantele minune ce vindeca toate bolile. Nu este cazul.
Ele au multe beneficii datorita faptului ca sunt necesare in multe procese metabolice si de aceea un plus de enzime (pana la nivelul optim) va avea, in aproape toate cazurile, efecte benefice.

Sfaturi pentru un aport ridicat de enzime
– deschideti capsulele si presarati continutul peste alimente(nu prea calde) pentru ca acestea sa poata incepe digerarea lor. Daca sunt in capsule, dureaza pana acestea se dizolva in interiorul stomacului
– consumati apa pentru ca enzimele se activeaza doar daca apa este prezenta
– in cazul celulazelor din alimente trebuie sa mestecati bine mancarea pentru ca acestea sunt prezente la nivelul fibrelor si trebuie eliberate in timpul masticarii
– consumati multe fructe si legume proaspete
– semintele crude, alunele crude si nucile crude contin inhibitori ai enzimelor. Consumul de alimente ce contin inhibitori enzimatici produce umflarea pancreasului. Cel mai mare continut de inhibitori enzimatici il au alunele crude si germenii de grau.

Exista patru metode prin care pot fi eliminati inhibitorii:
– prin ridicarea temperaturii alimentului respectiv (prin aceasta metoda se distrug enzimele si se pierd si alti nutrienti cum ar fi vitaminele termosensibile).
– inmuierea, clatirea si incoltirea alimentelor respective. Aceasta metoda distruge inhibitorii enzimatici si creste continutul de enzime de 3-6 ori.
– a treia metoda consta intr-un aport ridicat de enzime pentru a elimina inhibitorii enzimatici.
– fermentarea cerealelor si semintelor elimina inhibitorii enzimatici, aduce un plus de microorganisme benefice si elimina anumite substante toxice din cereale si seminte.

Cerealele si semintele contin acid fitic ce blocheaza absorbtia calciului, fosforului, fierului si zincului si astfel o dieta bogata in cereale integrale nefermentate poate duce la o concentratie scazuta a mineralelor respective in sange. Acest acid este distrus prin fermentarea cerealelor si semintelor. Fermentarea distruge inhibitorii enzimatici si descompune glutenul,zaharurile si alte substante greu de digerat din cereale si seminte.

Pentru a obtine cereale si seminte fermentate le puteti pune in zer, iaurt sau kefir si trebuie sa le lasati minim 7 ore (in cazul cerealelor) si minim 12 ore in cazul semintelor.

Nu uitati ca alimentele mentionate mai sus au un continut ridicat de proteine, grasimi nesaturate si antioxidanti si nu trebuie eliminate din alimentatia noastra.

– sarea este un inhibitor indirect al enzimelor asa ca trebuie consumata in cantitati mici.

Toxicitate si simptome ale consumului ridicat de enzime
Persoanele ce au consumat suplimente cu enzime au raportat, in cateva cazuri, balonare, gaze, acnee, mici dureri de cap. Aceste simptome sunt temporare si este modul in care organismul se repara. In timpul consumului de suplimente trebuie sa consumati apa mai multa pentru a ajuta la purificarea organismului.
Cele mai bune rezultate sunt obtinute dupa ce au fost consumate suplimente timp de 12 saptamani.

Surse folosite pentru realizarea acestei serii de articole:
europa.eu
http://www.ift.org
http://www.elmhurst.edu
http://www.ncbi.nlm.nih.gov
http://www.lbl.gov

Sursa acestui articol :http://cesamancam.ro/despre_enzime_rol_beneficii.html

CÂTEVA ENZIME MAI IMPORTANTE


Enzimele sunt substanţe esenţiale pentru toate organismele vii, absenţa lor fiind incompatibilă cu viaţa (mai multe despre enzime).
Dintre numeroasele enzime din natură, substanţe care îndeplinesc rolul de biocatalizatori, prezentăm mai jos, în ordine alfabetică, pe reprezentanţii cei mai importanţi.

Amilaza

Amilaza este o enzimă alcalină care catalizează reacţia de transformare a amidonului în dextrine şi mai departe, în maltoză. Acest ferment este foarte puternic, fiind activ şi chiar într-o diluţie de 1 /1.000.000. În formă pură, poate digera de 4.000.000 de ori greutatea sa în amidon.
Amilaza intervine în digestia glucidelor, încă din cavitatea bucală. Există mai multe enzime de acest fel:
– amilaza salivară (ptialina),
– amilaza secretată de pancreas,
– amilaza produsă de mucoasele intestinului subţire.
În plante, amilaze se acumulează mai ales în seminţe şi în fructele uscate, dar până la germinarea lor, ele sunt inactive. Enzima se mai găseşte, în mod obligatoriu, în mierea naturală.

Catalazele şi peroxidazele

Enzimele numite catalaze şi peroxidaze, derivă din hemine, care sunt structuri organice formate în jurul fierului.
Catalazele sunt fermenţi care se găsesc aproape în toate celulele, concentrându-se în cantităţi mai mari în ficat şi în eritrocite. Rolul catalazelor este acela de a descompune apa oxigenată, cu scopul de a feri celula vie de acţiunea vătămătoare acestora (vezi radicalii liberi). Prin această acţiune, catalazele intră în rândul substanţelor antioxidante. Fermenţii de acest tip, mai pot acţiona similar peroxidazelor.
Peroxidazele sunt substanţe cu structura asemănătoare catalazelor, fiind mai puţin răspândite în regnul animal, dar existente în cantităţi mari în lumea vegetală, mai ales în frunzele plantelor. Aceste enzime, catalizează reacţiile de oxidare realizate pe baza apei oxigenate (peroxid de hidrogen) sau al altor peroxizi, ca de exemplu cei rezultaţi din râncezirea oxidativă a uleiurilor şi grăsimilor, având în rol important în „arderea” unor deşeuri celulare.
Peroxidazele din plante, sunt substanţe deosebit de labile, distrugându-se cu uşurinţă la încălzire, la lumină şi chiar la centrifugare. De aceea, ele nu ajung în sucul pregătit cu ajutorul storcătoarelor clasice. Peroxidazele vegetale, îşi exercită efectul antioxidant în corpul uman, numai dacă provin din surse proaspete (verdeţuri, fructe, cereale încolţite), consumate ca atare.
Organismul uman, sintetizează, însă în cantităţi destul de mici, o substanţă antioxidantă asemănătoare peroxidazelor vegetale, numită glutation peroxidaza.

Invertaza

Fermentul numit invertază, apare la drojdii, la unele plante (usturoi, pere, frunze de viţă de vie), la anumite insecte (albine), la animale şi la om. Această enzimă este utilizată şi în industria alimentară, ca aditiv, sub simbolul E 1103.
Invertaza, este o enzimă care catalizează reacţia de hidroliză a zaharozei, scindând molecula ozidei în componentele ei; glucoza şi fructoza. În corpul omului, invertază se produce la nivelul intestinului subţire. Reacţia de invertirea a zaharozei, proces fără de care nu poate avea loc absorbţia zahărului prin monoglucidele componente, se face cu consum de calciu, acesta fiind motivul pentru care zahărul rafinat este decalcifiant. Omul îşi poate procura invertază şi din exterior, mai ales din mierea naturală.
Secreţia şi activarea invertazei, este stimulată de amilază, de calciu şi de fructoză şi este inhibată de către glucoză.
Insuficienţa invertazei secretate de intestinul uman, conduce la un grad mai mic sau mai mare de intoleranţă la zaharoză, dar şi la surmenaj sau astenie. De cele mai multe ori, invertaza intestinală este „epuizată” din cauza consumului mare de produse care conţin zahăr rafinat. Deficitul de invertază se poate asocia cu o insuficienţă a amilazei. În funcţie de gradul insuficienţei, simptomele merg de la o digestie greoaie până la diaree acidă, rebelă cu scaune pufoase (vezi şi zahărul invertit).

Lipazele

Lipazele sunt enzime din grupa esterazelor, care intervin în catabolismul (degradarea) lipidelor. Ele sunt prezente mai ales în sucul pancreatic, dar se produc şi în alte ţesuturi (intestin, plămâni, sânge, ţesut adipos, rinichi). Lipazele hidrolizează de preferinţă trigliceridele, trecându-le succesiv în stadiul de digliceride, monogliceride şi acizi graşi + glicerină.
Sub influenţa lipazelor, are loc atât degradarea grăsimilor din alimente cât şi al celora din ţesuturile adipoase (vezi metabolismul lipidelor). Activitatea şi secreţia acestor enzime, este favorizată de prezenţa calciului, a sărurilor biliare şi a albuminelor, a vitaminei C şi a unor acizi organici (malic, citric, formic). Acţiune lipazelor, este frânată de alcool, glucide cu absorbţie rapidă, metale grele, săruri halogene (cloruri, bromuri). Dintre hormoni, adrenalina, hormonii tiroidieni şi leptina, stimulează lipazele, iar cortizonul şi insulina prezintă efecte contrare.
Prezenţa lipazelor în alimente, determină râncezirea hidrolitică a grăsimilor acestora.
În organismul uman, scăderea cantităţii sau a activităţii lipazelor, conduce la creşterea lipidelor circulante (trigliceride, colesterol) sau la obezitate. Concentraţia sanguină a acestor fermenţi, creşte peste normal în tuberculoză şi în pancreatita acută.

Proteazele digestive şi proteaze sanguine (enzimele proteolitice)

• Proteazele digestive

Sub acţiunea catalitică a proteazelor, are loc scindarea moleculelor proteinelor.
Încă din stomac au loc prefaceri ale proteinelor din hrană, prin activitatea acidului clorhidric, dar şi a unor enzime, ca:
– renina („desface” cazeina din lapte şi derivate, eliberând totodată şi substanţele minerale „prinse” în structura sa),
– pepsina (descompune albuminele şi globulinele în substanţe cu structură mai simplă).
În duoden, prin secreţia pancreasului exocrin, se excretă enzime care participă la scindarea proteinelor, până în stadiul de aminoacizi. Dintre fermenţii proteolitici din sucul pancreatic, cei mai importanţi sunt:
– tripsina,
– chimotripsina,
– carboxipeptidaza.
Şi intestinul subţire secretă proteze, care desăvârşesc digestia proteinelor. Principalul ferment proteolitic secretat de mucoasa intestinală, este aminopeptidaza, substanţă care catalizează descompunerea oligopetidelor, cu eliberare de aminoacizi.
Activitatea de degradare enzimatică a proteinelor se desfăşoară şi la nivelul intestinului gros, însă nu sub influenţa fermenţilor secretaţi de mucoase, ci prin acţiunea sistemelor enzimatice ale bacteriilor proteolitice, microorganisme aparţinătoare microflorei colonului. Aceste bacterii, reuşesc să descompună substanţele aminate până la amoniac.
În lipsa sau insuficienţa enzimelor proteolitice, organismul se resimte, instalându-se disfuncţii, ca: alergia alimentară, carenţa proteică şi chiar malnutriţia.

• Proteazele sanguine

În sânge se află o seria de proteaze, cu rol important în coagulare (trombina, convertina, trombplastina, etc.), în anticoagulare (antitrombina III) sau în metabolism.
În cadrul hemostazei, pe parcursul procesului de fibrinoliză, intervine o enzimă proteolitică foarte importantă, numită plasmină. Plasmina este o enzimă care se formează dintr-o proenzimă numită plasminogen, atunci când este iniţiată fibrinoliza. Sub acţiunea biocatalitică a plasminei, are loc degradarea fibrinei fibrinogenului, precum şi al altor proteine plasmatice.
Asupra fibrinolizei, în sensul accelerării acesteia, acţionează şi anumite enzime de origine bacteriană prezente în sânge, aşa cum sunt streptokinazele şi stafilokinazele.

Transaminazele

Transaminazele sunt enzime care catalizează reacţiile de transaminare. Aceşti fermenţi cuprind în structura lor, drept coenzimă, vitamina B6, substanţă de care este dependentă activitatea enzimatică desfăşurată. Transaminazele se concentrează în interiorul celulelor.

În organismul omului există numeroase tipuri de transaminaze, fiecare acţionând după felul aminoacidului sau aminei implicate în transaminare. Din punct de vedere medical, două transaminaze sunt mai importante, deoarece pe baza lor se pot orienta diagnostice. Acestea sunt; alanin-aminotransferaza şi aspartat-aminotransferaza.

Alanin-aminotransferaza

Alanin-aminotransferaza, enzimă cunoscută sub denumirea de ALT (primele două litere provin de la simbolul aminoacidului alanină, iar ultima de la tipul enzimei, după acţiunea biochimică; transferază) are o localizare în interiorul celulelor rinichilor şi ficatului.
Nivelul ALT creşte în cazul distrugerii celulelor ficatului (hepatită, cancer, ciroză).

Aspartat-aminotransferaza

Aspartat-aminotransferaza este un ferment cu simbolul AST, localizarea sa fiind la nivelul ficatului, a muşchilor scheletici şi la nivelul eritrocitelor.
Nivelul AST creşte în bolile hepatice, însă nu atât de mult ca ALT.

Sursa http://www.bioterapi.ro/compusi_bio/index_compusi_bio_enzime_cateva_enzime_mai_importante.html

Nor de etichete