Tableta de sanatate TVR Cluj 15.02.17
Posts tagged ‘diaree’
Intoleranta la carbohidrati
Pofta de dulciuri, paine si produse de patiserie
Consum excesiv de dulciuri rafinate
Balonare la doua ore dupa mese
Gaze in exces dupa ce consumati alimente crude sau bogate in fibre
Diaree , in special dupa ce consumati alimente care contin lactoza
Constipatie, in special dupa ce cosumati alimente care contin maltoza sau zaharoza
Predispozitie la zona zoster sau ulceratii
Nivel ridicat al grasimilor din sange(colesterolul total si trigliceridele)
Probleme respiratorii, in special astm
Ameteli
Colita sau boala Crohn
Candidoza (infectie cauzata de o ciperca)
Deficit de atentie sau hiperactivitate
Tulburari emotionale, de exemplu dispozitie oscilanta, depresie, atacuri de anxietate, furie, sau comportament violent ori agresiv
Probleme dermatologice de felul acneei, eczemelor sau psoriazisului
Sursa Terapia alergiilorl alimentare Dr Ellen Cutler
Aveti o digestie optima?
Va puteti verifica singuri daca aveti o digestie buna, raspunzand la urmatoarele intrebari de mai jos. Cu cat adunati mai multe raspunsuri de DA ,cu atat mai mult ati putea lua in considerare si un test de alergii si intoleranti alimentari.
Digestie optima
Aveti balonari , gaze, indigestie sau dureri de stomac timp de pana la doua ore dupa mese?
Aveti neplaceri abdominale , greata ,arsuri sau reflux acid dupa mese?
Aveti nevoie sa luati un antiacid dupa mese ?
Aveti sindromul de colon iritabil, diverticulita, constipatie cronica sau diaree?
Va simtiti vreodata ametit sau inconfortabil din punct de vedere emotional dupa ce ati mancat alimente?
Cretisoara -planta minune care alunga durerile menstruale
Creţişoara este o plantă perenă, cunoscută din vremuri foarte îndepărtate pentru proprietăţile sale miraculoase în vindecarea multor boli. Denumirea ştiinţifică este Alchemilla vulgaris, dar are şi multe denumiri populare ca: umbrarul doamnei, umbrarul muntelui, brumărie, creţărel, palaşcă şi pleaşcă. Aceste denumiri sunt date pentru cele 12 subspecii prezente în flora noastră, toate cu virtuţi medicinale.
Plantele sunt prezente în Europa şi Asia, pe soluri bogate în humus din zonele deluroase, pe podişuri înalte până în etajul montan şi alpin. Sunt întâlnite în flora spontană din fâneţe, păşuni, livezi, crânguri, tufărişuri, margini de pădure, stâncării, coaste abrupte şi albii de torenţi montani.În scopuri medicinale se utilizează părţile aeriene ale plantelor, recoltate în timpul înfloritului (lunile iunie-august), spre orele de amiază, după uscarea picăturilor de rouă de pe frunze. Spre toamnă se recoltează numai frunzele.Uscarea se face la umbră, în strat subţire sau prin suspendare şi se păstrează în pungi de hârtie sau săculeţi din pânză, feriţi de umezeală.
Conţinutul chimic al plantelor pune în evidenţă prezenţa unor taninuri (6-8%), care, prin hidroliză, dau acid elagic şi acid luteic. Mai există flavonoide (2 %), saponine, rezine, fitosteroli, substanţe grase (acizi palmitic şi stearic), substanţe amare, puţin acid salicilic, uleiuri eterice şi săruri minerale.Ansamblul acestor principii bioactive asigură efectele terapeutice bine cunoscute legate, îndeosebi, de afecţiunile genitale feminine.Proprietăţile terapeutice sunt foarte diverse, în corelaţie cu componenţa biochimică: astringente, antidiareice şi anticoagulante (datorită taninurilor), stomahice, antihemoroidale, diuretice, antiinflamatoare, cicatrizante, tonice, vulnerare, sedative, decongestive ale ficatului, cardiotonice şi întăritoare ale inimii, preventive ale fibroamelor la femei.
Proprietăţi terapeutice
Practicile îndelungate, din timpuri străvechi şi până în prezent, au dus la convingerea că preparatele cu creţişoară acţionează asupra întregului organism, prin reglarea echilibrului hormonal la femei. De altfel, încă din secolul al XIX-lea, părintele Kunzle, renumit terapeut al vremii, recomanda ceaiurile de creţişoară la femeile care au născut.Datorită multiplelor acţiuni vindecătoare va fi foarte dificil să detaliem toate virtuţile curative ale preparatelor făcute din creţişoară şi de aceea vom face o succintă sistematizare a efectelor în prevenirea şi combaterea bolilor, grupate pe organe.
Efecte în boli genitale feminine :
– uşurarea durerilor şi a spasmelor la nivelul organelor genitale, inclusiv prolapsul uterin.;
– păstrarea sarcinii la femeile gravide, predispuse spre avorturi spontane;
– întărirea fetusului şi a uterului, prin fortificarea fibrelor uterine la femei cu sarcini dificile;
– uşurarea naşterii, vindecarea leziunilor provocate la naştere şi refacerea musculaturii abdomenului după naştere;
– prevenirea indispoziţiilor specifice menopauzei şi uşurarea simptomelor de menopauză.
La femeile gravide, consumul zilnic al ceaiului de creţişoară trebuie să înceapă din luna a III-a de sarcină.
Efecte în boli digestive, metabolice şi ale sistemului nervos
– afecţiuni gastrice şi intestinale, enterite, diaree, spasme stomacale şi balonări;
– steatoză hepatică şi congestie hepatică;
– ocluzie intestinală;
– hemoragii interne;
– hemoroizi;
– insomnie, cefalee, astenie, oboseală nervoasă;
– epilepsie;
– scleroză multiplă ;
– diabet zaharat;
– obezitate şi celulită (mai eficace este specia Alchemilla montana care creşte la mari înălţimi);
– avitaminoze şi anemii;
– atrofie musculară la copii şi vârstnici.
De asemenea, planta are efecte benefice şi în afecţiuni ale cavităţii bucale (stomatite, afte, gingivite, faringite, laringite, calmarea durerilor după extracţii dentare) şi în boli dermatologice (răni purulente, varice, cangrene, ulceraţii, înţepături de insecte, coşuri la pubertate).
Forme de utilizare
Tratamente interne:
– infuzie dintr-o lingură de herba uscată la 250 ml apă clocotită, se infuzează acoperit 5 minute, se strecoară şi se beau 2-3 căni pe zi, prin înghiţituri rare, între mese, având efecte în diferite afecţiuni genitale la femei gravide, obeze, în infecţii genitale, hemoragii uterine, tulburări de menopauză, dureri genitale după naştere, hernie, diaree. dizenterie cronică, epistaxis, balonări, dureri de cap ;
– infuzie cu amestec de creţişoară, trei fraţi pătaţi, traista ciobanului, pentru a combate atrofia musculară la copii şi scleroza multiplă (leuconevraxită);
– infuzie cu amestec de creţişoară (40 g), coada şoricelului (20 g), roiniţă (20 g), sunătoare (20 g) la un litru apă clocotită;
– decoct din două linguri herba uscată la 250 ml apă rece, se fierbe 2-5 minute, se infuzează acoperit 5-10 minute şi se beau două-trei căni pe zi, între mesele principale, având efecte astringente în reducerea hemoragiilor uterine;
– tinctură (100 g herba uscată în 500 ml alcool 30%): se iau câte 30 de picături în puţină apă, de trei ori pe zi, cu efecte în tratamentul diareei;
– pulbere din frunze uscate şi măcinate fin, din care se iau 4-6 linguriţe pe zi, timp de 4 zile consecutiv contra hemoragiilor interne şi uterine, a sângerărilor puternice la debutul menopauzei sau în hipermenoree (ciclu menstrual abundent); atenţie la supradoză care ar putea avea reacţii adverse.
Tratamente externe
– băi generale sau locale cu decoct concentrat de creţişoară (200 g herba uscată sau 500 g herba proaspătă se lasă peste noapte să macereze într-o găleată cu apă rece, se încălzeşte în dimineaţa următoare şi se strecoară în apa de baie, având efecte favorabile la copiii debili şi bolnăvicioşi, în vindecarea infecţiilor genitale de suprafaţă şi la spălarea rănilor purulente, a erupţiilor cutanate, ulceraţii zemuinde, tăieturi şi înţepături de insecte;
– comprese cu decoct sau infuzie concentrată de creţişoară (100 g herba uscată la un litru apă), aplicate de trei ori pe zi, pe ulcere varicoase, plăgi infectate, ulceraţii inflamate, obezitate, celulită, vergeturi, conjunctivite, tenuri iritate sau infectate;
– gargară cu decoct (100 g herba uscată la un litru apă, cu fierbere două minute şi infuzare 10 minute), cu efecte în dureri de gât, afte, infecţii faringiene, laringite, abcese, stomatite şi închiderea rănilor provocate de extracţii dentare;
– cataplasme cu frunze proaspete zdrobite care se aplică pe părţile vătămate (ulcere varicoase sângerânde, plăgi, tăieturi, cicatrizarea rănilor, sângerări, înţepături de insecte şi scleroză multiplă);
– cataplasme cu frunze proaspete fierte în lapte contra durerilor de cap.
Masaje uşoare cu infuzie de creţişoară, traista ciobanului cu efecte în atrofii musculare la copii şi bătrâni şi în boli musculare grave ;
– masaje uşoare cu tinctură (200 g frunze uscate într-un litru de alcool 90%, macerat 8 zile) aplicate pe zonele cu vergeturi;
– masaje de trei ori pe zi cu unguent din creţişoară (frunze uscate), tinctură de trandafiri (18 ml), vaselină (30 g), lanolină (10 g), cu efecte sedative pe muşchii slăbiţi.
http://ziarullumina.ro/sanatate/cretisoara-tamaduitoarea-femeilor
Sursa http://ziarullumina.ro/sanatate/cretisoara-tamaduitoarea-femeilor
CÂTEVA ENZIME MAI IMPORTANTE
Enzimele sunt substanţe esenţiale pentru toate organismele vii, absenţa lor fiind incompatibilă cu viaţa (mai multe despre enzime).
Dintre numeroasele enzime din natură, substanţe care îndeplinesc rolul de biocatalizatori, prezentăm mai jos, în ordine alfabetică, pe reprezentanţii cei mai importanţi.
Amilaza
Amilaza este o enzimă alcalină care catalizează reacţia de transformare a amidonului în dextrine şi mai departe, în maltoză. Acest ferment este foarte puternic, fiind activ şi chiar într-o diluţie de 1 /1.000.000. În formă pură, poate digera de 4.000.000 de ori greutatea sa în amidon.
Amilaza intervine în digestia glucidelor, încă din cavitatea bucală. Există mai multe enzime de acest fel:
– amilaza salivară (ptialina),
– amilaza secretată de pancreas,
– amilaza produsă de mucoasele intestinului subţire.
În plante, amilaze se acumulează mai ales în seminţe şi în fructele uscate, dar până la germinarea lor, ele sunt inactive. Enzima se mai găseşte, în mod obligatoriu, în mierea naturală.
Catalazele şi peroxidazele
Enzimele numite catalaze şi peroxidaze, derivă din hemine, care sunt structuri organice formate în jurul fierului.
Catalazele sunt fermenţi care se găsesc aproape în toate celulele, concentrându-se în cantităţi mai mari în ficat şi în eritrocite. Rolul catalazelor este acela de a descompune apa oxigenată, cu scopul de a feri celula vie de acţiunea vătămătoare acestora (vezi radicalii liberi). Prin această acţiune, catalazele intră în rândul substanţelor antioxidante. Fermenţii de acest tip, mai pot acţiona similar peroxidazelor.
Peroxidazele sunt substanţe cu structura asemănătoare catalazelor, fiind mai puţin răspândite în regnul animal, dar existente în cantităţi mari în lumea vegetală, mai ales în frunzele plantelor. Aceste enzime, catalizează reacţiile de oxidare realizate pe baza apei oxigenate (peroxid de hidrogen) sau al altor peroxizi, ca de exemplu cei rezultaţi din râncezirea oxidativă a uleiurilor şi grăsimilor, având în rol important în „arderea” unor deşeuri celulare.
Peroxidazele din plante, sunt substanţe deosebit de labile, distrugându-se cu uşurinţă la încălzire, la lumină şi chiar la centrifugare. De aceea, ele nu ajung în sucul pregătit cu ajutorul storcătoarelor clasice. Peroxidazele vegetale, îşi exercită efectul antioxidant în corpul uman, numai dacă provin din surse proaspete (verdeţuri, fructe, cereale încolţite), consumate ca atare.
Organismul uman, sintetizează, însă în cantităţi destul de mici, o substanţă antioxidantă asemănătoare peroxidazelor vegetale, numită glutation peroxidaza.
Invertaza
Fermentul numit invertază, apare la drojdii, la unele plante (usturoi, pere, frunze de viţă de vie), la anumite insecte (albine), la animale şi la om. Această enzimă este utilizată şi în industria alimentară, ca aditiv, sub simbolul E 1103.
Invertaza, este o enzimă care catalizează reacţia de hidroliză a zaharozei, scindând molecula ozidei în componentele ei; glucoza şi fructoza. În corpul omului, invertază se produce la nivelul intestinului subţire. Reacţia de invertirea a zaharozei, proces fără de care nu poate avea loc absorbţia zahărului prin monoglucidele componente, se face cu consum de calciu, acesta fiind motivul pentru care zahărul rafinat este decalcifiant. Omul îşi poate procura invertază şi din exterior, mai ales din mierea naturală.
Secreţia şi activarea invertazei, este stimulată de amilază, de calciu şi de fructoză şi este inhibată de către glucoză.
Insuficienţa invertazei secretate de intestinul uman, conduce la un grad mai mic sau mai mare de intoleranţă la zaharoză, dar şi la surmenaj sau astenie. De cele mai multe ori, invertaza intestinală este „epuizată” din cauza consumului mare de produse care conţin zahăr rafinat. Deficitul de invertază se poate asocia cu o insuficienţă a amilazei. În funcţie de gradul insuficienţei, simptomele merg de la o digestie greoaie până la diaree acidă, rebelă cu scaune pufoase (vezi şi zahărul invertit).
Lipazele
Lipazele sunt enzime din grupa esterazelor, care intervin în catabolismul (degradarea) lipidelor. Ele sunt prezente mai ales în sucul pancreatic, dar se produc şi în alte ţesuturi (intestin, plămâni, sânge, ţesut adipos, rinichi). Lipazele hidrolizează de preferinţă trigliceridele, trecându-le succesiv în stadiul de digliceride, monogliceride şi acizi graşi + glicerină.
Sub influenţa lipazelor, are loc atât degradarea grăsimilor din alimente cât şi al celora din ţesuturile adipoase (vezi metabolismul lipidelor). Activitatea şi secreţia acestor enzime, este favorizată de prezenţa calciului, a sărurilor biliare şi a albuminelor, a vitaminei C şi a unor acizi organici (malic, citric, formic). Acţiune lipazelor, este frânată de alcool, glucide cu absorbţie rapidă, metale grele, săruri halogene (cloruri, bromuri). Dintre hormoni, adrenalina, hormonii tiroidieni şi leptina, stimulează lipazele, iar cortizonul şi insulina prezintă efecte contrare.
Prezenţa lipazelor în alimente, determină râncezirea hidrolitică a grăsimilor acestora.
În organismul uman, scăderea cantităţii sau a activităţii lipazelor, conduce la creşterea lipidelor circulante (trigliceride, colesterol) sau la obezitate. Concentraţia sanguină a acestor fermenţi, creşte peste normal în tuberculoză şi în pancreatita acută.
Proteazele digestive şi proteaze sanguine (enzimele proteolitice)
• Proteazele digestive
Sub acţiunea catalitică a proteazelor, are loc scindarea moleculelor proteinelor.
Încă din stomac au loc prefaceri ale proteinelor din hrană, prin activitatea acidului clorhidric, dar şi a unor enzime, ca:
– renina („desface” cazeina din lapte şi derivate, eliberând totodată şi substanţele minerale „prinse” în structura sa),
– pepsina (descompune albuminele şi globulinele în substanţe cu structură mai simplă).
În duoden, prin secreţia pancreasului exocrin, se excretă enzime care participă la scindarea proteinelor, până în stadiul de aminoacizi. Dintre fermenţii proteolitici din sucul pancreatic, cei mai importanţi sunt:
– tripsina,
– chimotripsina,
– carboxipeptidaza.
Şi intestinul subţire secretă proteze, care desăvârşesc digestia proteinelor. Principalul ferment proteolitic secretat de mucoasa intestinală, este aminopeptidaza, substanţă care catalizează descompunerea oligopetidelor, cu eliberare de aminoacizi.
Activitatea de degradare enzimatică a proteinelor se desfăşoară şi la nivelul intestinului gros, însă nu sub influenţa fermenţilor secretaţi de mucoase, ci prin acţiunea sistemelor enzimatice ale bacteriilor proteolitice, microorganisme aparţinătoare microflorei colonului. Aceste bacterii, reuşesc să descompună substanţele aminate până la amoniac.
În lipsa sau insuficienţa enzimelor proteolitice, organismul se resimte, instalându-se disfuncţii, ca: alergia alimentară, carenţa proteică şi chiar malnutriţia.
• Proteazele sanguine
În sânge se află o seria de proteaze, cu rol important în coagulare (trombina, convertina, trombplastina, etc.), în anticoagulare (antitrombina III) sau în metabolism.
În cadrul hemostazei, pe parcursul procesului de fibrinoliză, intervine o enzimă proteolitică foarte importantă, numită plasmină. Plasmina este o enzimă care se formează dintr-o proenzimă numită plasminogen, atunci când este iniţiată fibrinoliza. Sub acţiunea biocatalitică a plasminei, are loc degradarea fibrinei fibrinogenului, precum şi al altor proteine plasmatice.
Asupra fibrinolizei, în sensul accelerării acesteia, acţionează şi anumite enzime de origine bacteriană prezente în sânge, aşa cum sunt streptokinazele şi stafilokinazele.
Transaminazele
Transaminazele sunt enzime care catalizează reacţiile de transaminare. Aceşti fermenţi cuprind în structura lor, drept coenzimă, vitamina B6, substanţă de care este dependentă activitatea enzimatică desfăşurată. Transaminazele se concentrează în interiorul celulelor.
În organismul omului există numeroase tipuri de transaminaze, fiecare acţionând după felul aminoacidului sau aminei implicate în transaminare. Din punct de vedere medical, două transaminaze sunt mai importante, deoarece pe baza lor se pot orienta diagnostice. Acestea sunt; alanin-aminotransferaza şi aspartat-aminotransferaza.
Alanin-aminotransferaza
Alanin-aminotransferaza, enzimă cunoscută sub denumirea de ALT (primele două litere provin de la simbolul aminoacidului alanină, iar ultima de la tipul enzimei, după acţiunea biochimică; transferază) are o localizare în interiorul celulelor rinichilor şi ficatului.
Nivelul ALT creşte în cazul distrugerii celulelor ficatului (hepatită, cancer, ciroză).
Aspartat-aminotransferaza
Aspartat-aminotransferaza este un ferment cu simbolul AST, localizarea sa fiind la nivelul ficatului, a muşchilor scheletici şi la nivelul eritrocitelor.
Nivelul AST creşte în bolile hepatice, însă nu atât de mult ca ALT.
Sursa http://www.bioterapi.ro/compusi_bio/index_compusi_bio_enzime_cateva_enzime_mai_importante.html
Alergiile si intolerantele alimentare ne fac viata un iad?
In acest articol ve-ti afla despre alergii si intoleantele alimentare, cat sunt de daunatoare pentru sanatatea noasta mai ales daca nu sunt corect diagnosticate, tratate si prin ce metoda putem sa scapam de ele.
Alergia (greacă: αλλεργία, reacție diferită) este o reacție anormală, disproporționată, exagerată și excesivă a sistemului imunitar al unui organism, față de antigene exogene care sunt bine tolerate de subiecții normali. Specialitatea medicală care se ocupă cu studiul bolilor în care sunt implicate procese alergice se numește Alergologie și Imunologie Clinică.
Terminologia aferentă bolilor alergice este foarte variată. WAO (World Allergy Organization) recomandă adoptarea unei nomenclaturi globale adresată afecțiunilor alergice. Terminologia propusă de Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice, publicată de Academia Europeană de Alergologie și Imunologie Clinică (EAACI, după inițialele în limba engleză), a fost revizuită de World Allergy Organization în Nomenclatura Revizuită pentru Boli Alergice pentru Utilizare Globală, publicată în anul 2004.
Alergie: Alergia este o reacție de hipersensibilitate a unui organism, inițiată prin mecanisme imunologice. Alergia (reacția) poate fi mediată prin anticorpi sau prin celule ale sistemului imunitar.
Hipersensibilitate: Hipersensibilitatea determină simptome sau semne obiective reproductibile, inițiate prin expunere la un stimul bine definit, care este tolerat de subiecții normali.
Hipersensibilitate non-alergică: Hipersensibilitatea non-alergică este termenul preferat pentru a descrie hipersensibilitatea în care mecanismele imunologice nu pot fi dovedite.
Alergene: Alergenele sunt antigene ce produc reacții alergice. Majoritatea alergenelor sunt proteine, frecvent cu lanțuri laterale glucidice, dar, în cazuri mai rare, sunt alergene glucidele pure, substanțele chimice cu moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de exemplu crom și nichel).
Atopie: Atopia reprezintă tendința personală și/sau familială, de obicei apărută în copilărie sau adolescență, de a deveni sensibilizat și de a sintetiza anticorpi de tip IgE, ca răspuns la o expunere la doze mici de alergene, de obicei proteine. Termenii atopie și atopic sunt rezervați pentru a descrie predispoziția genetică pentru sensibilizare mediată IgE la alergene prezente în mod obișnuit în mediul înconjurător, la care este expusă întreaga populație, dar care, la majoritatea indivizilor, nu determină răspuns prelungit de anticorpi tip IgE.
Alergiile sunt produse, la organismele sensibilizate, de antigene exogene (provenite din mediul extern) numite alergene. Majoritatea alergenelor sunt proteine, glico-proteine și, mai rar, glucide pure, substanțe chimice cu moleculă mică (izocianați, anhidride sau formaldehidă), precum și unele metale (de exemplu crom și nichel).
Alergenele sunt conținute și/sau vehiculate de diverși factori din mediul extern:
factori fizici: căldura, frigul (crioalergene)
factori chimici: substanțe chimice, substanțe folosite în industria alimentară, medicamente, produse cosmetice, veninuri de animale și insecte, latex etc.
factori biologici: bacterii, virusuri, paraziți, toxine microbiene, insecte, polen, fructe (căpșuni, zmeură, kiwi, ananas, etc.) praf, fulgi, păr și scuame de animale, seruri heterologe, vaccinuri etc.
Contactul cu alergenul provoacă, la organismele sensibilizate anterior, reacții inflamatorii locale sau sistemice care determină simptomatologia clinică a alergiei. Cel mai frecvent sunt afectate organele de la nivelul căii de pătrundere în organism a alergenului (așa-numitele organe țintă: pielea și mucoasele, aparat respirator și aparatul digestiv). Simptomele pot fi locale sau sistemice, de intensitate și severitate variabilă, uneori chiar letale. Reacții sistemice apar și atunci când alergenele sunt introduse direct în curentul sanguin (prin injecții, perfuzii, transfuzii, mușcături sau înțepături de animale etc.).
Simptome locale
Cutanate: prurit, erupții cutanate și eritem de diverse tipuri, angioedem.
Oculare: prurit, tumefacție și eritem al pleoapelor, înroșirea conjunctivei și lăcrimare.
Oto-rino-laringologice: strănut, obstrucție nazală, rinoree apoasă, răgușeală, tuse; senzație de urechi înfundate, otalgie și diminuarea auzului (prin drenaj insuficient al tubei lui Eustachio).
Pulmonare: jenă respiratorie, tuse, wheezing, dispnee.
Digestive: greață, vărsături, diaree, dureri abdominale.
Simptome sistemice
Alterarea stării generale: cefalee, febră, vertij, stare de rău.
Simptome cardio-vasculare: hipotensiune arterială, sincopă, stop cardio-respirator.
Intoleranțele (sensibilitățile) alimentare
Spre deosebire de alergiile alimentare, care sunt caracterizate prin reacții acute la contactul cu un alergen, cascada alergică pe substrat histaminic, care poate duce la șoc anafilactic și deces, intoleranțele (sensibilitățile) alimentare (și chimice) se referă la imposibilitatea congenitală a organismului de a tolera alimente și factori din mediul inconjurător, care duce la activarea cronică a sistemului imunitar, cu o sintetizare excesivă de mediatori inflamatorii, însoțită de procese inflamatorii cronice: turburări digestive, migrene, obezitate, stare de oboseală cronică, urticarie, boli de piele, artrite ,ș.a.
Alergiile alimentare se manifestă rapid după ingerarea alimentului alergenic şi se manifestă prin prurit orofaringian, erupţii cutanate pruriginoase, edeme faciale, linguale sau glotice (acesta din urmă reprezintă edem cu localizare de gravitate putând determina sufocare şi deces prin insuficienţă respiratorie acută), greaţă, vărsături, diaree sau uneori reacţii brutale ale întregului organism asociate cu scădere de tensiune arterială (şoc anafilactic).
Principalii alergeni alimentari sunt: proteinele laptelui de vacă, albuşul şi gălbenuşul de ouă, alunele, arahidele, soia, peştele, ţelina, morcovul, făina de grâu, roşiile, kiwi, bananele, cafeaua, cacao, piersici, caise, etc. Teoretic orice proteină alimentară poate fi alergenică. Alergia alimentară se întâlneşte cel mai frecvent la copii, dar este destul de des întâlnită şi la vârsta adultă. Pe langă cele 2 categorii mai există şi alte tipuri de alergii: alergii la veninul de insecte, alergii medicamentoase, alergii la animale, etc.
Analizele hematologice se bazează pe reacția acompaniată de degranulația celulelor mast și a globulelor albe bazofile, proces mediat de imunoglobulina E (IgE).
Iata care sunt cele mai frecvente simptome pentru intoleranta alimentara:
Dureri abdominale dupa anumite tipuri de alimente sau chiar zilnice;
Bolnari frecvente;
Sindrom de colon iritabil;
Constipatie cronica sau diaree frecventa;
Rinita frecventa;
Infectii in sfera ORL, ca infectii de urecgi (otite)
Dureri de cap frecvente
Colita
Boala Crohn
Sindrom de oboseala cronica
Somnolenta marcata dupa masa si astenie in general;
Raceli frecvente
Afectiuni ale pielii, in special cosuri frecvente, acnee sau eczeme;
Depresie, nervozitate, anxietate si alte tulburari psihice;
Insomnie, tulburari de somn, somn agitat;
Crestere in greutate
Tulburari si afectiuni urinare;
Artroza;
Astm bronsic;
Urticarie;
Afla daca faci parte din categoria persoanelor afectate de intoleranta alimentara!
75% dintre oameni sufera de intoleranta la lactoza, 35% de intoleranta la fructoza, 33% de intoleranta la drojdie si 15% de intoleranta la gluten. Tu faci parte din aceasta categorie?
La Centrul Healthy Life iti facem testare alergeni si intoleranti alimentari -aproximativ 1000 de substante contine testul nostru
Este usor de facut, fara intepaturi, zgarieturi , durere si timp pierdut in asteptarea rezultatelor
Acest test poate fi facut si de copiii cu varste foarte mici!
Dupa aflarea rezultatelor noi recomandam programul de desensibilizarea alergenilor si intolerantilor gasiti. Acest program include : desensibilizare cu aparatul de biorezonanta, masajul coloanei vertebrale, detoxifiere organismului , enzimoterapie si dieta de eliminare. Rezultatele se observa in decurs de cateva zile.
Tel: 0733-930.702 (vodafone) 0749-984.225 (orange)
Surse>Wikipedia,Kudica
MEDICINA HOLISTICA 